sâmbătă, 17 aprilie 2010


Cel care a făcut păcatul ierosiliei
 l-a văzut pe Cuviosul Nicodim
 şi a întors mănăstirii sfintele moaşte
 
          Într-o atmosferă de umilinţă şi de emoţie, ieri, joi,15 aprilie 2010, părinţii Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim au primit sfintele moaşte ce fuseseră furate pe 15 martie 2010.
          Omul care a furat sfintele moaşte l-a văzut viu pe Sfântul Nicodim de patru ori, iar sfântul îi spunea: „Copilul meu, du-mă acasă de unde m-ai luat, destul m-ai necăjit”. Zguduit, a alergat imediat şi a găsit un preot din mitropolia vecină, căruia i s-a mărturisit cu suspine şi lacrimi, spunând: „Am păcătuit, părinte, făcând ierosilie” şi i-a încredinţat sfintele moaşte.
          Preotul respectiv a preluat sfintele moaşte ale sfântului şi mişcat le-a dus imediat în Sfânta Mănăstire a Cuviosului Nicodim.
          Demn de semnalat este că toate cele menţionate mai sus se cuprind în declaraţia pe care a dat-o preotul în faţa poliţiei.
          De asemenea, de menţionat că autorul a spus că în curând îl va vizita pe egumenul mănăstirii pentru a-şi cere iertare.
          Aşadar, astăzi, 17 aprilie, la orele 6 după amiază, se va săvârşi primirea oficială a sfintelor moaşte şi vecernie panegirică (praznicală). Sfintele moaşte vor fi expuse spre închinarea credincioşilor. 

(trad. monahul Leontie; sursa: http://impantokratoros.gr/295A54E3.el.aspx)

joi, 15 aprilie 2010

MITROPOLITUL DE MESSINIA - REPREZENTANTUL BISERICII ELADEI ÎN DIALOGUL TEOLOGIC CU CATOLICII – NU CREDE ÎN DOGMA DESPRE „UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ” A SIMBOLULUI DE CREDINŢĂ


DUPĂ CUM SE VEDE,
MITROPOLITUL DE MESSINIA
- REPREZENTANTUL BISERICII ELADEI
ÎN DIALOGUL TEOLOGIC CU CATOLICII –
NU CREDE ÎN DOGMA DESPRE
„UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ”
A SIMBOLULUI DE CREDINŢĂ


          MITROPOLITUL HRISOSTOMOS DE MESSINIA:

(Comentând textul de la Ravenna în periodicul „Ekklisia” al Bisericii Eladei nr. 8, august – septembrie 2009, p. 544)

 „Comisia Teologică Mixtă [a „Dialogului” dintre ortodocşi şi catolici] nu împărtăşeşte  convingerea că Biserica Ortodoxă aparţine Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, precum se exprimă Ea în Simbolul niceo-constantinopolitan...
          IV. În sfârşit, trebuie să menţionăm şi acele puncte prin care se accentuează diferenţele existente între cele două Biserici şi care vor fi studiate pe viitor”.


MITROPOLITUL EVSEVIOS DE SAMOS ŞI IKARIA
(din Enciclica Înaltpreasfinţitului către Mitropolia sa la Duminica Ortodoxiei din anul 2009)

          „Ortodoxia este Biserica „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” şi asupra acestui lucru nu încape nicio discuţie. Prin urmare, oricine ar susţine cele contrare se numeşte ecumenist şi este eretic”.
 

MITROPOLITUL PAVEL DE KIRINEIA

(cf.  «Ορθόδοξος Τύπος», 16/10/2009)

„Încercarea membrilor Reprezentanţei Ortodoxe de a trece sub tăcere sau de a evita ca pe o chestiune secundară diferenţa dogmatică dintre Ortodoxie şi eterodoxie, subminează conştiinţa de sine a Bisericii Ortodoxe ca unica Biserică adevărată, care este Biserica cea „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” şi creează impresia că romano-catolicii constituie în particular o Biserică Ortodoxă Locală”.


MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU

(cf. «Ορθόδοξος Τύπος», 6/7/2007)

„Maica noastră, Sfânta Biserică Ortodoxă, ca unica şi adevărata continuatoare istorică a Bisericii nedespărţite, este datoare să proclame urbi et orbi adevărul şi siguranţa conştiinţei-Ei-de-sine, prin teze şi texte documentate. În continuare să se retragă din aşa-numitele „dialoguri”, care, din nefericire, oferă justificare capilor şi celor ţinuţi de aceştia în erezie, care trăiesc în latura şi în umbra morţii, şi să-i cheme să se reîntoarcă la adevărul predanisit de Apostoli, comun primului mileniu”.

(tradus după site-ul episcopului Augustin Kandiotis, IF)

Şi-a aruncat epitrahilul în foc…


Şi-a aruncat epitrahilul în foc…

          Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată,  un preot” latin (romano-catolic) - dintre cei care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah din Mănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor.
          Argumentele pe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şi nefalsificata păstrare a învăţăturii  Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotul catolic s-a enervat şi a spus:
          - Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedem cine va arde.
          Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:
          - „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vom strica hatârul.
          S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu scopul de a-l speria pe preotul ortodox.  Dar mai degrabă el s-a speriat de acel mare foc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.
          - Mai stai un minut! - i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!
          - Hristoase al meu - s-a rugat - arată-i adevărul!
          Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!
          Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!
 Din nefericire, atunci au urmat cunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.

(traducere: I.F. cf. http://vatopaidi.wordpress.com/)


Un plan de prefabricată exterminare a lui Artemie şi a arhimandritului Simeon


Un plan de prefabricată exterminare
 a lui Artemie şi a arhimandritului Simeon

DE CE?

          În actuala epocă a globalizării, în care marile idealuri CREDINŢĂ-PATRIE-FAMILIE sunt atacate şi în care se pregăteşte venirea lui Antihrist, este o crimă ca cineva să fie patriot şi adevărat creştin ortodox. Aceasta este şi crima nevoitorului ierarh al poporului ortodox sârb Artemie şi a părintelui arhimandrit Simeon. Acesta este adevăratul motiv al prigoanei.
          Comportamentul lor faţă de episcopul de Raşca-Prizren şi faţă de colaboratorii săi a fost ticălos şi preaticălos. Fac demonstraţie de putere! Au de partea lor ca mari şefi care au bombardat poporul sârb. Şi au reuşit să scoată un ordin de arestare, fără a se face un proces şi fără a demonstra nimic!!!


          Datele se schimbă
          Până acum ştiam că ordinele internaţionale se emiteau pentru teroriştii recunoscuţi care erau judecaţi şi condamnaţi pentru mari crime. Ieşeau pentru hoţii care delapidau multe milioane de euro. Acum datele s-au schimbat. Acum ele se emit pentru creştinii ortodocşi, care se opun planurilor antihriştilor. Părintele Simeon a fost arestat ca un criminal cu ordin internaţional de arestare şi este reţinut la secţia de poliţie Thermaikos, în Neous Epivates, Tesalonic, fără a se putea apăra, fără a fi judecat şi fără a şti dacă suma, care s-a delapidat, este mare sau mică!!! Prigonitorii ştiu foarte bine nevinovăţia lor, cum ştiu şi unde au mers banii, dar au inventat o găselniţă ca să-i prindă în sac. Nu spun adevăratul motiv al izgonirii, ca să nu işte vreun protest internaţional!!!
          Noul patriarh filocatolic al Serbiei – Irineu, care a apelat după cum se vede şi la mijloacele juridice internaţionale, înainte de a reuşi să calce pragul Patriarhiei şi să fie întronizat, a început epurarea Bisericii Ortodoxe Sârbe ANAPODA. Comportamentul lui şi al celor asemenea lui este ticălos şi preaticălos. Sunt fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine.


          Sau sunt mincinoşi sau nu ştiu ce li se întâmplă
          Au spus la început că arhimandritul Simeon a delapidat 300.000 de euro, în perioada 2004-2009, pentru ca după puţin timp să ridice suma fulminant „la multe sute de mii de euro” şi să aterizeze anormal după puţin timp la suma de 73.000 de euro. Vă trimitem la site-urile de mai jos pentru a înţelege inconsecvenţa cuvintelor lor. Pot să ne spună aceşti domni ai globalizării, de ce cresc şi scad atât de anormal sumele?


          URMĂRIŢI DRUMUL LOR
          Site-ul sârbesc, care a preluat ştirea probabil de pe Romfea, scrie că părintele Simeon a delapidat bani „care se ridică la multe sute de mii de euro”???
         
          «Protiv arhimadrita Simeona, bivšeg igumana manastira Banjska i smenjenog arhijerejskog zamenika Eparhije raško-prizrenske podneta je krivična prijava Višem tužilaštvu u Beogradu, a na teret mu se stavljaju finansijske zloupotrebe eparhijskih fondova u iznosu od više stotina hiljada evra – Dacic: Συμεών Vilovski συνελήφθησαν στην Ελλάδα
11. 2010η Mart | 15:36 | Πηγή: Beta.


          Romfea.gr, care a postat primul ştirea, pe 9-03-2010, scrie:
          După depunerea sa din egumenia Sfintei Mănăstiri a Sfântului Ştefan (Banjska) şi din postul de secretar al episcopului de Raşka şi Prizren, părintele Simeon este denunţat de către Biserică şi Poliţie pentru delapidarea a sute de mii de euro, de care s-ar fi folosit în interes propriu... (Comunicatul Biroului de informare al Patriarhiei Serbiei referitor la arhimandritul Simeon Vilovski).

         
          După patru zile Romfea.gr scrie:
          Arhimandritul Simeon, care a fost arestat în Pereia, este acuzat că în calitatea sa de casier al Consiliului Administrativ al instituţiei de resort cu răspunderea  restaurării mănăstirilor, a folosit fraudulos o sumă care depăşeşte 73.000 de euro şi este urmărit cu ordin de arestare din partea Tribunalului Suprem din Belgrad (Romfea.gr, 13-3-2010).
          Şi fireşte că Romfea.gr nu inventează informaţiile, ci le preia din sursele prigonitorilor.

          TRAGEŢI SINGURI CONCLUZIILE

          Să nu se neliniştească însă. Nu va întârzia să iasă şi pentru ei un ordin de arestare, nu din partea tribunalelor internaţionale pământeşti, pe care bătrânul episcop, părintele Augustin, le numeşte cârpe pentru păianjeni, deoarece prind muştele mici, în timp ce marii rechini găuresc cârpa pentru păianjeni a justiţiei şi scapă. Va veni la un moment dat un ordin de arestare pentru noi toţi. Să facem aşadar ce putem pentru cultivarea noastră duhovnicească şi să fim alături de cei prigoniţi pentru dreptate, fraţii noştri, ca să avem răspuns bun de apărare înaintea Judecătorului Ceresc.

          LUAŢI AMINTE LA ÎNCĂ CEVA
          Episcopul Artemie este cunoscut pentru luptele sale împotriva independenţei Kosovo şi a fost întotdeauna în prima linie împotriva ecumenismului. A dat o luptă împotriva ecumeniştilor şi a semnat împotriva lor „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Părintele Simeon este clericul care a tradus în sârbeşte „MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI” şi pentru aceasta este prigonit.
          Patriarhul Bartolomeu, care împarte Corane şi primeşte onoruri din partea sinagogilor evreieşti şi a arhi-masonilor, a încercat să îi ameninţe şi pe ierarhii elini şi să-i intimideze pe clericii şi monahii, care au semnat „Mărturisirea de Credinţă...”, însă nu a reuşit. După cum s-a dovedit, Elada nu este Serbia. Propunerea lui către Arhiepiscopul Atenelor şi către Ierarhia Eladei a fost aruncată la coşul de gunoi, împreună cu recursul Patriarhiei. A vrut să-l reabiliteze pe coechipierul lui ecumenist, Panteleimon Bezanitis, fost de Attica, care a parascandalizat poporul elin cu isprăvile sale.
          De unii ca aceştia au nevoie; prin astfel de persoane îşi promovează planurile lor satanice!!

ACUZAŢIILE NU AU NICI UN TEMEI

          Părintele Simeon Vilovski spune că acuzaţiile sunt fără temei şi neagă orice acuzaţie. Banii i-a cheltuit în restaurarea bisericilor şi mănăstirilor sârbeşti din Kosovo şi Metohia.
          Avocatul său, domnul Tapušković, a spus că ancheta va arăta unde au mers banii, dacă a pus ceva în buzunarul său sau i-a cheltuit  pe toţi în investiţii bisericeşti (http://www.rtv.rs/sr_lat/hronika/vilovski-negira-optuzbe-da-je-prisvojio-novac-_178266.html).
          De asemenea, părintele Simeon cere să nu fie repatriat, deoarece este prigonit de Biserica locală. Şi e normal, din partea unor astfel de episcopi, care emit ordine de arestare, fără a se face un proces, poate cineva să aştepte dreptate?

          SITE-UL ΑΠΟΤΕΙΧΙΣΗ reproduce textul tradus mai sus adăugând:

Un plan de prefabricată exterminare
 a lui Artemie şi a arhimandritului Simeon

          Vinovaţii de prigoana organizată împotriva lui Artemie sunt cei trei trădători ai lui POPOVICI, purtătorii de cuvânt ai americanilor: Atanasie Jeftici, Irineu Bulovici şi Amfilohie Radovici.
          Papa le-a dăruit chiar şi inele.
          Pe ARTEMIE au încercat să-l scoată şi bolnav mintal.
          Toţi trei sunt inovaţionişti şi neovarlaamiţi.
          Ucenici ai lui Iannara şi ai faimosului Zizioulas.
          Toate acuzaţiile împotriva părintelui Simeon sunt false şi ticluite.
          Autorităţile juridice ale Serbiei îi refuză părintelui Simeon până şi prezenţa unui avocat.
          False şi mincinoase sunt şi cele despre chemarea sa pentru a fi depus.
          A fost emis un ordin cu date false.
          Au refuzat avocatului trimis oferirea oricăror date existente.
          Nu există nimic împotriva lor.
          Toate sunt minciuni şi calomnii.
          Părintele Simeon nu are nici livreturi, nici apartamente în Tesalonic.
          Toate sunt MINCIUNI  ale lui Atanasie JEVTICI.

POPORUL RĂSPUNDE
Citim astăzi pe Romfea.gr:

„Locţiitorul Sfintei Mitropolii de Raşka şi Prizren, Episcopul Atanasie Jevtici, a săvârşit sâmbătă 13 martie 2010, Sfânta Liturghie în Mănăstirea Gracianiţa din Kosovo, care se află la 10 km de Priştina.
          La Sfânta Liturghie au participat Egumenul Kiril şi opt preoţi, iar în biserică credincioşii nu au depăşit numărul de 50 de persoane”.
Aţi observat? Numărul preoţilor, care probabil că se tem de mânia episcopului pensionar, este aproape acelaşi cu cel al credincioşilor!
Şi încă ceva. Saiturile sârbeşti au scris că episcopul Artemie este ţinut închis în mănăstirea de mai sus, iar Jevtici nu-i îngăduie să acorde vreun interviu fără permisiunea lui! Dacă este adevărat – şi de ce n-ar fi? - , poporul i-a dat o lecţie. Şi o nedumerire: Episcopul Artemie de ce  nu a slujit împreună cu el?!

(traducere de ierom. Fotie după http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=10332)

La ziua pomenirii lui, Părintele Iustin Popovici i-a unit pentru puţin pe fiii lui duhovniceşti


La ziua pomenirii lui,
 Părintele Iustin Popovici
 i-a unit pentru puţin pe fiii lui duhovniceşti

            La Mănăstirea Celie, lângă Valievo, pe 7 aprilie 2010, obştea monastică a sărbătorit Bunavestire de ziua naşterii şi adormirii Cuviosului Stareţ Iustin Popovici.
          La Dumnezeiasca Liturghie a fost protos Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu Bulovici de Başka, coliturghisind cu el episcopul Artemie Radosavievici, Atanasie Jevtici, Locţiitorul Mitropoliei de Raşka Prizren-Kosovo şi Metohia, Înaltpreasfinţitul Lavrentie Sabaţ, Episcopul Teodosie de Lipliana şi Înaltpreasfinţitul Milutin de Valievo.


Comunicat de presa al Sfintei Mitropolii de Pireu


SFÂNTA MITROPOLIE DE PIREU,
  BIROUL DE PRESĂ ŞI RELAŢII CU PUBLICUL
 κτή Θεμιστοκλέους 190, 185 39 ΠΕΙΡΑΙΕΥΣ, Τηλ. +30 210 4514833 (σωτ. 19) Fax +310 210 4528332

COMUNICAT DE PRESĂ
 
Sfânta Mitropolie de Pireu organizează miercuri, 28 aprilie a.c., la orele 4:30 PM în Staţia Păcii şi Prieteniei, N. Faliro, Pireu (Sala ”Melina Mercury”), cu intrare liberă, Conferinţa cu problematică teologică, conform programului anexat, cu tema de interes pan-creştin: ”Primat” – Sinodalitatea şi Unitatea Bisericii.
Vor conferenţia:
1.    ÎPS Serafim, Mitropolit de Pireu – ”Papismul ca problemă eclesiologică ”
2.    Ierom. Luca Grigoriatul – ”Privilegiile de onoare şi Unitatea Bisericii în primul mileniu”
3.    Protopresbiter Gheorghios Metallinos, profesor al Universităţii din Atena – ”Încercări unioniste după schismă”
4.    Protopresbiter Theodoros Zissis, profesor al Universităţii din Tesalonic – ”Uniaţia ca model al unei false unităţi. Limitele diversităţii în raport cu Unitatea”
5.    Preotul Anastasios Gotzopoulos – ”Evaluare canonică a primatului papal”
6.    Dimitrios Tselenghidis, profesor al Universităţii din Tesalonic – ”Funcţionarea unităţii Bisericii. Eronatele presupoziţii teologice ale primatului papal ”
7.    Aristidis Papadakis, profesor al Universităţii din Maryland, USA – ”Evoluţia primatului papal (1000-1453). Evaluare istorică ”

Prezenţa dumneavoastră va constitui o dinamizare a Adevărului Nedespărţitei noastre Biserici Ortodoxe.

DIN PARTEA SFINTEI MITROPOLII DE PIREU

(traducere: I.F. după http://aktines.blogspot.com/)

Sfânta Mănăstire Zografu din Sfântul Munte – Epistola de semnare a Mărturisirii de Credinţă


Sfânta Mănăstire Zografu din Sfântul Munte
– Epistola de semnare a Mărturisirii de Credinţă

Sfânta Mănăstire Zografu,
Sfântul Munte Athos

Către Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi din Tesalonic

În Sfânta Mănăstire Zografu,
30.03.2010


Cinstiţi şi iubiţi în Hristos Părinţi şi fraţi,

Prin prezenta noastră scrisoare mănăstirească, întărită cu pecetea şi semnătura noastră, ne exprimăm călduroasele mulţumiri pentru „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, pe care aţi trimis-o Sfintei noastre Mănăstiri.
Mărturisim că obştea Mănăstirii noastre împărtăşeşte deopotrivă îndreptăţita Voastră nelinişte pentru cultivarea şi răspândirea sistematică a ecumenismului. De aceea, încheind cu multă dragoste în Domnul, semnăm această Mărturisire cu simţăminte de responsabilitate.

Egumenul Sfintei Mănăstiri Zografu, Arhim. Ambrozie şi fraţii în Hristos, cei dimpreună cu mine.