PAŞI ECUMENIŞTI : DE LA RAVENNA LA ELOUNTA

PAŞI ECUMENIŞTI : DE LA RAVENNA LA ELOUNTA[1]

 

Arhim. Sarantis Sarantos,
preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu - Amarousios

 

       Se subînţeleg îndatoratele noastre mulţumiri faţă de Societatea Arheologică, care pune la dispoziţia „Uniunii Ortodoxe Panelenice" sala oficială, spre sărbătorirea celor cincizeci de ani de viaţă, activitate, misiune în poporul lui Dumnezeu elen şi nu numai.  Smeritele noastre urări, ale colaboratorilor  „Orthodoxos Typos" (Presa Ortodoxă), sunt: Cei cincizeci de ani să se dubleze şi să se înmulţească în principal ca ofrandă calitativ divino-umană adusă Ortodoxiei şi de ce nu comunităţii universale.
       Omilia încredinţată micimii mele va avea o „idioritmie". Partea care se aseamănă cu epilogul o voi aşeza  ca prolog, deoarece constituie rezumatul întregii omilii ce-i urmează, dar şi pentru că provine din condeiul renumitului, prolificului şi mult experimentatului bărbat, celui mai potrivit să se preocupe şi să evalueze  tema pe care o semnalează titlul omiliei de astăzi.

            Citez ultima jumătate de pagină din critica foarte simplă, dar şi consistentă pe care o face textului de la Ravenna respectabilul profesor universitar din Atena, domnul Ioannis Kornarakis, critică ce are ca titlu: „Textul de la Ravenna - masca Dialogului Teologic".

            „Textul de la Ravenna este scris de o mână romano-catolică (lit. papală - n. tr)! Reprezentanţii ortodocşi înseamnă că au semnat cu ochii închişi!  Cum poate cineva să fie de acord, când se pretinde aşa ceva?

• a) Este caracteristică deasa folosire în text a cuvântului „document", pe care noi în diferitele noastre texte nu îl folosim.

• b) Ortodocşii care au semnat textul de la Ravenna au semnat şi acceptarea adaosului „Filioque"! În paragraful 13 se menţionează: „Autoritatea în Biserică aparţine lui Iisus Hristos Însuşi, Unicul Cap al ei. Prin Sfântul Lui Duh, Biserica, ca Trup al Lui, participă la autoritatea Lui" (Ioan 20: 22-23). Domnul are propriul Lui „Sfânt Duh", deoarece conform kakodoxiei (relei-credinţe) papale, ca al Lui, (propriu Lui), „purcede" de la Acelaşi!

• c) În paragraful 45 al textului, se hotărăşte dinainte ca rolul episcopului Romei să fie studiat  (într-o discuţie viitoare) pe baza învăţăturilor Conciliilor I şi II de la Vatican!

      Textul arată că prin „buna" intenţie (dispoziţie) şi a reprezentanţilor ortodocşi, primatul papei funcţionează deja în greul Ortodoxiei sau - mai bine zis - a ortodocşilor cu „deficienţă" ortodoxă „eclesiologică"!
      Din puţinele rânduri pe care le-am citat din eminentul profesor, domnul Kornarakis, ne dăm seama deja că Comisia Mixtă Internaţională de Dialog dintre catolici şi ortodocşi a semnat în octombrie 2007 la Ravenna acest text pe care l-au numit „document".
      Aşadar, dintru început, devine sesizabil că şi ortodocşii au semnat în acord cu catolicii kakodoxia papalului „filioque". De asemenea, se hotărăsc dinainte să studieze rolul episcopului Romei în baza învăţăturilor catolicilor de la Conciliile I şi II Vatican.  L-au botezat pe papă Episcop al Romei şi ai noştri şi înaintează având ca instrument ultimele două Concilii de la Vatican  ca să-l accepte ca „protos" - primul.
      Desigur, domnul profesor Kornarakis face şi alte observaţii, pe care le vom include în cadrul cuvântului nostru, ca binevenite pentru un asemenea text ameninţător, care a fost deja aruncat la bazele viitorului text de la Elounta. Se aşteaptă ca ambele texte de la Ravenna şi de la Elounta să dea în 2009, la întrunirea în Cipru a Comisiei Mixte Internaţionale, textul definitiv în care, după cum se speculează de către unii, Comisia să accepte primatul papei ca primat Diaconal (al Diaconiei, de slujire).
     Astfel se va adeveri ceea ce a spus teologul romano-catolic Pierre Dipre cu 40 de ani în urmă conferenţiarului pe atunci al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Atena şi acum egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos, Părintele Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, şi anume că: primatul papal vi-l vom formula în aşa fel încât credincioşii voştri să nu se scandalizeze.
     Problema este: Vom înghiţi această terminologie (serologie) sau o vom voma? Să vedem drumul dialogului puţin mai analitic.
     Preludiu cu eşec pentru dialogul între catolici şi ortodocşi, numeşte domnul Ioannis Kornarakis textul catolic cu semnătura papei care a circulat în iunie 2007 cu titlul: „Răspunsuri la întrebări referitoare la puncte de vedere  (teze) în jurul învăţăturii despre biserică".
Se presupune că poporul întreabă, iar răspunsurile le dă papa Benedict după cum urmează:

• 1. Singura biserică adevărată este cea Catolică, una şi unică.
• 2. Biserica Catolică este condusă de papă ca succesor direct al Apostolului Petru şi de Episcopii care se află în comuniune cu el.
• 3. Celelalte biserici au o deficienţă (lipsă) eclesiologică. Mai exact, papa consideră „Bisericile" protestante cu deficienţe mari, iar pe cea Ortodoxă cu deficienţe mai puţine, pentru că nu acceptă primatul şi infailibilitatea.

       Pe pagina sa personală de internet, papa Benedict al 16-lea, printr-un comunicat scurt, dar clar, vrea să arate că nu dă o aşa mare importanţă „documentului" de la Ravenna, alcătuit între 8 şi 14 octombrie 2007, ci că doar se bazează pe problematica textelor de la Monaco 1982, Bari 1987 şi Noul Valaam  1988. Benedict al 16-lea confirmă deschis faţa new-age-istă a papismului prin strălucitul său bilingvism.
      Ca ortodocşi putem să ne împotrivim papilor în bilingvism sau plurilingvism, având o atât de bogată Tradiţie cristalizată sinodal-democratic? Prin acest comunicat al său, Benedict al 16-lea desfiinţează în principal paragraful al 46-lea al proclamaţiei comune de la Ravenna, în care toţi participanţii catolici şi ortodocşi nu-şi ascund bucuria pentru viitorul favorabil al acestui text  şi al perspectivelor sale.
      Din iunie 2007 până în octombrie 2007 au trecut patru luni, în timpul cărora partea ortodoxă putea să se împotrivească oportun declaraţiilor provocatoare ale papei Benedict. Cel mai bine ar fi fost, desigur, dacă ar fi avut generozitate, chiar şi din raţiuni de politeţe lumească, însuşi papa să facă nişte noi declaraţii, după cum fac întotdeauna şefii de stat şi să tempereze anterioarele declaraţii ale sale -  provocatoare pentru  ortodocşi, în vederea apropiatului dialog de la Ravenna. Ori, aşa ceva nu s-a întâmplat.
      După aceste Răspunsuri - declaraţii papale, Sfântul Sinod al Bisericii Eladei a trimis un act cu data 8 octombrie 2007 Copreşedintelui Comisiei Mixte de Dialog între Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, IPS Ioan, Mitropolit de Pergam şi l-a însărcinat să ceară explicaţii părţii catolice în cadrul dialogului de la Ravenna pentru poziţiile şi vederile eclesiologice din textul Răspunsurilor, pentru că acestea problematizează Biserica Ortodoxă.
       Din citirea „documentului" de la Ravenna însă, ne dăm seama uşor ori că nu s-a atins deloc acest subiect de către ÎPS Copreşedinte, ori că nu i s-a permis, pentru că Răspunsurile papei ca infailibile nu pot fi contestate..
       Logica ortodoxă comună, simplă şi sănătoasă spune: De vreme ce dialogul teologic nu se exercită de pe picior de egalitate de către ambele părţi, cum este posibil să înainteze? Cum este posibil să rămână membrii părţii ortodoxe într-un dialog atât de important, când cunosc dintru început, de dinainte, că participă la dialog ca membrii ai unei biserici care a fost deja caracterizată deficitară, graţie insistenţei papale cunoscută tuturor?
       Aşadar, dată fiind trimiterea actului Sfântului Sinod al Bisericii Eladei Copreşedintelui Comisiei Mixte şi dat fiind şi faptul că a fost ignorat conţinutul său şi de către Copreşedinte şi de către Comisie - după cum se pare - avem tot dreptul ca membrii egali ai Bisericii Ortodoxe să protestăm împreună nu doar pentru soarta actului, ci şi pentru conţinutul „documentului" şi pentru valoarea sa. După cum se termină, şi acest „document" de la Ravenna  va avea soarta născocitelor texte papale, ca cea a Dispoziţiilor Pseudo-Isidoriene care la un moment dat istoric au fost folosite la jumătatea secolului al 9-lea pentru susţinerea ideilor teocratice ale papilor împotriva ideilor teocratice ale împăraţilor. Atunci, s-a susţinut că papa este capul lumii. Astăzi ce valoare poate să aibă „documentul" de la Ravenna? Poate cel mai bine să concureze născocitele texte ev-medievale.
       La Ravenna a fost cercetată tema Sinodalităţii  şi a Autorităţii în Biserică în plan universal, adică al Bisericii Ecumenice (a-toată-lumea), al Bisericii întregi (universale), cu referire deosebită la Biserica Romei şi la episcopul ei, considerându-l ca primul în „taxis" (în Diptice, cuvântul „taxis" însemnând ordine, rânduială, şi este vorba despre ordinea patriarhilor când sunt pomeniţi la Liturghie - n.tr.) în cadrele vechii „Pentarhii" a Patriarhilor.

            Să cercetăm puţin textul de la Ravenna:

1. În primele doisprezece paragrafe se accentuează  Sinodalitatea Bisericii, care constituie reflexul şi consecinţa Trinităţii ei.

Aici însă apare o inconsecvenţă la membrii catolici ai Comisiei Mixte. Deoarece papismul nu crede nici în Sinodalitatea Bisericii, pentru că forma lui de guvernare nu este sinodală, ci papalo-absolutistă, nici în Treime, aşa cum crede Biserica Ortodoxă a lui Hristos, cum pot membrii catolici ai Comisiei Mixte să conglăsuiască în adevăr şi nu în falsitate (aparenţă) cu membrii ortodocşi ai Comisiei?

            Desigur că „documentul" a fost semnat şi de membrii catolici ai Comisiei şi de cei ortodocşi. Membrii catolici au semnat Sinodalitatea fără să creadă în ea şi Trinitatea fără să o cunoască, deoarece doar în Biserica adevărată se dobândeşte experienţa treimică şi deci şi Sinodalitatea ca experiere. Iar membrii ortodocşi au semnat „documentul" ştiind că membrii catolici nu cred în Sinodalitate, de vreme ce părintele lor spiritual, papa, nu crede în Sinodalitate. Au semnat de asemenea conştient, de vreme ce ştiau că nu au aceeaşi Triadologie cu membrii catolici, din cauza relei lor credinţe legalizate în filioque.

            Dar de vreme ce în Biserica Ortodoxă, se încorporează cei din afara ei, doar prin adevăratul Botez Ortodox şi Mirungere, (taine pe care catolicii nu le au), cum vor accepta membrii Bisericii Papale Sinodalitatea şi Trinitatea, experienţe care se trăiesc doar în Biserica Ortodoxă?

            De asemenea, este cunoscut faptul că al II-lea Conciliu Vatican, doar cu numele este Sinod, pentru că, după cum reiese din actele sale, susţine Panaghiotis Trempelas, nu numai că nu a limitat primatul jurisdicţional al papei în „Biserica" papală, ci l-a dezvoltat. A fost legalizată - desigur - relaţia sa cu ceilalţi episcopi în date noi: Episcopii sunt episcopi în măsura în care acceptă autoritatea primatului papal şi a infailibilităţii şi în măsura în care cred în şi vor să depindă spiritual de papa. Este total contrară această „eclesiologie" celei a Bisericii Ortodoxe.

            Sfântul Nectarie în lucrarea sa „Cauzele schismei" menţionează: „Sfântul Duh în ziua Cincizecimii s-a vărsat peste toţi Apostolii şi toţi au primit plinătatea darurilor Sale. Egalitatea este conformă cu adevăratul duh al Evangheliei.

            Egalitatea este mărturisită de hotărârile Apostolilor luate întotdeauna în comun şi în consfătuire. Nu apare nicăieri Petru ipso jure fără părerea celorlaţi co-episcopi cu el să legifereze vreun decret referitor la lucrurile Bisericii. Şi la alegerea lui Matia de către cei doisprezece Apostoli şi la desemnarea celor şapte diaconi şi la ivirea chestiunii despre circumciziunea creştinilor proveniţi dintre păgâni şi la cea despre cea a predicării Evangheliei la păgâni, chiar dacă toţi Apostolii au primit poruncă de la Domnul, Petru apare acceptând poruncile Sinodului, adică ale Bisericii întregi. În Antiohia, desigur, a fost mustrat de Pavel (Galateni 2: 11). Învederând egalitatea în acestea, Petru se numeşte pe sine împreună-preot cu preoţii: „Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru căştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi" (I Petru 5: 1-4).

            Egalitatea este mărturisită şi de exemplul Bisericii Vechi, întrunirea Sinoadelor Ecumenice şi canoanele acestora.

            În scrierile Apostolice şi a Părinţilor Răsăriteni şi Apuseni ulteriori egalitatea este mărturisită, dar nu se găseşte nici o referinţă la vreun primat.

            Respectând egalitatea şi papii din Biserica veche, când veneau în contact cu alţi episcopi, li se adresau acestora cu Frate şi niciodată cu Fiule. Papii Leon I şi Grigorie I l-au propovăduit pe Hristos ca şi Cap şi Centru al unităţii Bisericii, iar nu pe ei înşişi. De aceea, nici nu urmăreau vreo stăpânire (autoritate)  asupra Bisericii Universale.

            Egalitatea o îmbrăţişează şi catolicii, în special teologii francezi.

            Credincioşii nu sunt oi nici ale lui Petru, nici ale celorlalţi Apostoli, ci ale lui Iisus Hristos, precum mărturiseşte Petru: „Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre" (I Petru 2: 25). Doar Hristos este adevăratul Păstor de sine stătător, care a spus despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel Bun, Păstorul cel Bun îşi pune sufletul pentru oile Sale" (Ioan 10: 11). Pentru aceasta nu i-a spus lui Petru păstoreşte oile tale, ci „Păstoreşte oile Mele" (Ioan 21: 16). Petru şi ceilalţi Apostoli sunt păstori slujitori şi în acelaşi timp oi cuvântătoare ale turmei lui Hristos. O astfel de conştiinţă aveau despre ei Apostolii, succesorii lor şi Părinţii Bisericii.

            Iisus Hristos, Piatra de Temelie şi Capul Bisericii, este Centrul de unitate al Bisericii" (pp. 16, 17).

            Este dispus actualul papă să accepte această eclesiologie, care concepe Sinodalitatea ca icoană a Trinităţii, sau va trebui ca membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte să fie reeducaţi şi să înveţe să ne reeduce şi pe noi în curioasa „Sinodalitate Papală"? Adică folosim aceleaşi cuvinte, aceeaşi termeni (definiţii), cu conţinut diferit, lucru pe care îl face Noua Ordine a Lucrurilor, New Age, nu numai în plan teologic, ci şi în toate planurile de expresie şi viaţă, creând o mare confuzie.

            2. Dar şi în ceea ce priveşte Trinitatea, există iarăşi o problemă în înţelegerea termenului. Un alt sens şi un alt conţinut îl dau catolicii Trinităţii, pentru că de foarte timpuriu, din secolul al VI-lea, au introdus filioque-le, pe când noi ortodocşii continuăm tradiţia Evanghelistului Ioan, care a fost de-a dreptul  primită de Trupul Bisericii, fără încurcături de tipul filioque-lui, care falsifică Treimea, o relativizează, într-un sistem rigid ca cel al papismului umanist. Răspunsurile pe care din vreme în vreme le dau unii partizani ai papismului, răspunsuri de tipul că papa are „dreptul" (grecescul evelixia s-ar traduce etimologic prin „mod de a rezolva uşor o problemă" - n.tr.) să rostească Simbolul Credinţei şi fără „filioque", adică ortodox, complică şi mai mult dialogurile şi le fac nevrednice de crezare şi pentru credincioşii catolici şi pentru credincioşii ortodocşi.

            Şi se pune întrebarea: Este cu putinţă ca bilingvismul sau polilingvismul să pătrundă în credinţa, în logica, în mentalitatea, în exprimarea creştinilor, trecând peste temele capitale despre credinţa şi viaţa în Sfânta Treime?

            Iată de ce este indispensabil, imperios, ca membrii Comisiei Mixte, chiar şi după semnarea celor 46 articole de la Ravenna şi după comuna lor acceptare prin semnătură, să recitească textul atent şi cu mai multă luciditate. Acelaşi lucru să-l facă şi forurile sinodal-episcopale corespunzătoare, dar şi cealaltă parte a Trupului Bisericii (se înţelege laicatul ortodox - n.tr.), ca să se vadă dacă aceste articole sunt înţelese, dacă pot fi însuşite de Biserică, dacă pot să funcţioneze pozitiv sau negativ la unirea sau îndepărtarea „Bisericilor".

            3. În ceea ce priveşte Canonul 34 Apostolic, se dă o mare importanţă prezenţei şi autorităţii primului dintre Episcopi. Smerit cugetăm însă, că cel care a redactat cele 46 de articole ale declaraţiei comune de la Ravenna, când a ajuns la articolul 10, a accentuat jumătate de canon, iar cealaltă jumătate a ciuntit-o.

            Citim Canonul:

            „Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi)să nu facă ceva fără încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh" (Canonul 34 al Sfinţilor Apostoli).

            Mentalitatea ortodoxă este redată de Sfântul Nectarie în lucrarea amintită mai sus. Sfântul întreabă: „Şi dacă Petru este primul între Apostoli, şi dacă este corifeu, şi dacă este piatra de temelie a Bisericii, şi dacă ţine cheile Împărăţiei cerurilor, şi dacă este păstor al oilor şi al mieilor din turma cea duhovnicească a Mântuitorului, ce este comun între aceste vrednicii şi episcopii succesori care au fost hirotoniţi de el? Şi cum a odrăslit din aceste harisme dumnezeieşti sistemul ierokratiei (statului sacru) şi al kosmodespotiei (stăpânirii lumii)? Şi cum cheile Împărăţiei cerurilor au deschis uşile împărăţiei pământeşti? Cum cele duhovniceşti s-au prefăcut în cele materialnice? Cum a devenit păstorul ighemon? Cum s-au transformat cheile în sabie? Cum piatra credinţei s-a făcut piatră de scandal?Dar de ce un singur urmaş privilegiat şi nu toţi care au aceeaşi identitate succesorială? Oare numai unul singur a născut Petru prin Evanghelia sa? Oare doar o singură Biserică (locală - n. trad.) a întemeiat? Oare doar un singur episcop a hirotonit? De ce unul singur uzurpă succesoratul lui Petru?".

 

4. De asemenea, se depun eforturi în încercarea de a  lega Sinodalitatea cu Euharistia. Cum este însă posibil să legăm paragrafele de la Ravenna de Dumnezeiasca Euharistie, din moment ce nu cădem de acord teologic? Nu avem nici aceeaşi teologie dogmatică, nici aceeaşi teologie euharistică. Ca dovadă, aducem din nou Conciliu II Vatican. Reforma liturgică extrem de extinsă pe care a întreprins-o Conciliul în cauză constituie o altă dovadă a diferenţei radicale de gândire, de mentalitate şi de teologie a papismului faţă de Ortodoxie, nu doar scheletică, a tipicului cultului divin, ci a capacităţii lui duhovniceşti şi harismatice.  Astăzi, cardinalii mărturisesc eşecul reformei liturgice a Conciliului II Vatican, nereuşită care clatină credibilitatea şi confirmă secularizarea generală pe care a adus-o.

            5. Pretutindeni este difuzat duhul teoriei „Bisericilor surori", cu succesiune apostolică canonică, Preoţie, Botez, Mirungere, Euharistie. Nicăieri nu apare vreo diferenţă. Nu avem nimic altceva de discutat, fără numai primatul papei? Doar ce se va discuta şi acesta în cele din urmă în Cipru în 2009, nu ne va mai rămâne nimic, decât mult-dorita unire, adică uniatizarea (greco-catolicizarea) noastră.

            6. Întreg „documentul" este scris de o mână romano-catolică (lit. papală - n.tr.) care cunoaşte foarte bine polilingvismul Noii Ere (New-Age). Spre exemplu: Fiecare din cele două Biserici proclamă că ea constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în baza Simbolului de Credinţă. Când „documentul" se referă la ortodocşi, foloseşte termenul „self-understanding", adică „subînţelegere" („auto-sesizare", „auto-percepţie") şi evidenţiază subiectivitatea. Când se referă la romano-catolici (lit. papistaşi - n.tr.) foloseşte termenul „self-awareness", adică  „conştiinţă de sine", care în limba engleză desemnează obiectivitatea.

Textul este scris în limba engleză. Aşadar, redactorul „documentului" îi caracterizează subiectivi pe ortodocşi în ceea ce priveşte concepţia lor despre unicitatea bisericii lor şi obiectivi pe romano-catolici în ceea priveşte cunoştinţa  (conştiinţa) lor despre „Biserica" lor.

            7. Întreg textul respiră de formulări aparent ortodoxe, vagi, exprimări diplomatice, generalizări inexacte, supra-accentuarea sau supra-simplificarea, în antiteză cu ereticii care folosesc artificiile de mai sus ca să potrivească textele cu mentalitatea lor, în ereziile lor (lit. kakodoxiile - n.tr.).

            Textul „teologic" comun de la Ravenna, în 10 pagini cu 46 de paragrafe, a fost comentat pozitiv pe de o parte, dar desigur părtinitor de către partea romano-catolică, de către membrul papal al Comisiei Mixte de Dialog, arhiepiscopul greco-catolicilor în Grecia, d-l Dimitrie Salahas, recent hirotonit de papă, nemulţumit pe faţă nu doar faţă de poporul ortodox elen, ci şi faţă de alţi ortodocşi.

            D-l D. Salahas invocă părerea Sfântului Ignatie al Antiohiei, care numeşte Roma „întâi-stătătoare în iubire" şi întâiul (protos) pe Episcopul Romei între conducătorii Pentarhiei.

            Expunem textul original al Sfântului Ignatie Teoforul către Romani, pentru a arăta cu toată acrivia, că sfântul foloseşte nu doar acest termen, ci şi multe alte caracterizări pentru Biserica Episcopală a Romei, dar nu pentru episcopul ei. Prin simpla citire a textului de mai jos înţelegem că precizările caracteristice nu sunt atribuite Episcopului Romei, ci alesei plinătăţi - numită cu numele lui Hristos - a Bisericii Romei.

            „Ignatie, numit şi Teoforul, Bisericii celei miluite prin măreţia Tatălui celui Preaînalt şi a lui Iisus Hristos, singurul Lui Fiu, Bisericii celei iubite şi luminate prin voinţa Celui ce voieşte pe toate câte sunt, potrivit credinţei şi dragostei lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Bisericii care este şi stă în frunte în ţara romanilor, vrednică de Dumnezeu, vrednică de cinste, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de a dobândi ce doreşte, vrednică de curăţie; Bisericii care stă în fruntea dragostei, care ţine legea lui Hristos, care poartă numele Tatălui, pe care o şi salut în numele lui Iisus Hristos, Fiul Tatălui; celor uniţi, după trup şi duh, cu toată porunca Lui, celor plini, fără deosebire de harul lui Dumnezeu şi celor curăţiţi de orice culoare străină, multă bucurie fără prihană în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru".

            D-l D. Salahas susţine primatul papal şi pe cuvântul Domnului: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea" (Matei 16: 18).

            Mai mult decât suficient însă a fost cercetat ştiinţific de marele Sfânt al secolului nostru, de episcopul de Dumnezeu insuflat al Pentapolei, de Sfântul Nectarie şi nu numai, că Apostolul Petru niciodată nu vizitase Roma (înainte de Pavel - n.tr.) şi că Apostolul Pavel întru nimic inferior lui Petru, este întemeietorul Bisericii Romei. Şaptesprezece ani de viaţă a închinat Sfântul Nectarie pentru a alcătui cea mai bună operă demonstrativă a sa, de aproape o mie de pagini, cu titlul „Cauzele schismei".

            În această excepţională lucrare antieretică a Sfântului Nectarie, se analizează alunecarea treptată a papilor, încă din secolele Imperiului Roman, în pretenţia autorităţii, şi de aici în legalizarea eretică a dogmei „filioque" iniţial şi a altor erezii dogmatice ulterioare, şi, în principal, în revendicarea „arteriosclerotică" primatului jurisdicţional (de autoritate).

            Erezia dogmatică (filioque) şi primatul papal, constituie cele două feţe ale aceleiaşi patimi - trufia.

            Teoria şi fapta sunt interioare una alteia (perihoretice) în declinul istoric al papismului în infinitul câmp plan şi secularizat al umanismului occidental.

            Să ne spună „arhiepiscopul" uniţilor din Elada, d-l D. Salahas, la care din cele şapte prime Sinoade apostolice a prezidat Episcopul Romei? La nici unul. La care din Sinoadele Ecumenice a prezidat Episcopul Romei sau vreun renumit papă? La nici unul. Aşadar, la ce fel de diaconie, în esenţă instituţionalizată, concluzionează prea frumoasa denumire a Sfântului Ignatie al Antiohiei „întâi-stătătoare în iubire"?

            D-l D. Salahas, fără să fie deranjat prea mult, justifică retragerea reprezentanţei Bisericii Ruse de la cea de a 10-a Comisie Mixtă a Dialogului la Ravenna. Retragerea nu a împiedicat - scrie pe pagina sa de internet - „în nici un fel pe ceilalţi 50 de membrii prezenţi (27 catolici, 23 ortodocşi) să-şi desfăşoare normal şi fratern lucrările lor".

            Ce înseamnă „în nici un fel"? Ce înseamnă „normal şi fratern"? E ca şi cum s-ar spune: Ortodocşilor, reprezentanţilor ruşi, vă trecem la pantofii noştri vechi.

            Este posibil să fie ignorată  o Biserică atât de vie şi de numeroasă, atât de provocator (ostentativ)? Şi de către fraţii catolici şi de către mai fraţii (sic!) ortodocşi de la Ravenna?

            Episcopul rus Ilarion Alfeiev a declarat periodicului S.O.P.: „Încă o dată ni se propune posibilitatea de a accepta  o considerare uniată (greco-catolică) a primatului Episcopului Romei. Dacă acesta este pasul de progres, mult mă tem  că un astfel de progres  nu va putea să-i insufle pe ortodocşii care consideră uniaţia ca pe o  incoerenţă a explicaţiei lor vis-a-vis de eclesiologie şi ca pe o trădare a Ortodoxiei.  Nu avem nevoie de o nouă uniaţie.  Avem nevoie să continuăm dialogul teologic nu pentru a-i transforma pe ortodocşi în uniţi (greco-catolici), ci pentru a elucida punctele eclesiologice de divergenţă între catolici şi ortodocşi.

            Dacă până în acea clipă în mod sigur Comisia Mixtă nu a reprezentat Biserica lui Hristos, cu atât mai mult de când s-a retras reprezentanţa Bisericii Ruse.

            Desigur că noi - ca creştini ortodocşi şi clerici - ne întristăm inimaginabil pentru lucrările şi hotărârile sau declaraţiile comune ale acestor Dialoguri, pentru că Biserica lui Hristos cunoaşte alte organisme administrative precis instituţionalizate, ale căror hotărâri le respectă, le recunoaşte şi le acceptă ca inspirate de Dumnezeu. Dar în teme atât de importante şi de serioase, precum temele ce ţin credinţă, acceptă şi consfinţeşte doar hotărârile Sinoadelor Ecumenice.

Sfântul Nicodim Aghioritul, cel mai experimentat şi mai erudit dintre teologii mai noi ai Bisericii noastre, în opera sa cea mai ştiinţifică, originală şi de-Dumnezeu-insuflată - Sfântul Pidalion, ne oferă explicaţii referitoare la convocarea Sfintelor Sinoade ale Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti, ale Bisericii noastre Ortodoxe. La ele au participat doar ierarhi, preoţi şi diaconi ortodocşi, reprezentând Bisericile locale din întreaga lume.

            Cu toate că mijloacele de deplasare din acea epocă (din secolul IV d. Hr. - data Primului Sinod Ecumenic, până la cel de-al Şaptelea în secolul VIII d.Hr.) erau mai dificile decât cele de azi, totuşi, toţi episcopii Sfintei noastre Ortodoxii de pretutindeni, cu câţiva dintre preoţii şi diaconii lor, veneau, socotind că se cuvine să se întrunească, pentru că doar în acest mod al „multei şi dezvoltatei dezbateri (sfătuiri)" se dă luminarea şi Harul Dumnezeiesc pentru învederarea adevărului în Hristos.

            Mai  exact, Sfântul Nicodim, în cuvântul înainte la  Sinodul Întâi Ecumenic, crede că elementele constitutive ale Sinoadelor Ecumenice sunt patru:

• 1.      Episcopii cu însoţitorii lor nu se adună nici la poruncile papilor, nici ale patriarhilor, ci ale împăraţilor.
• 2.      Temele Sinodului trebuie să se refere la chestiunile de credinţă. Discuţia să fie liberă şi să se expună o hotărâre şi o definiţie (horos) dogmatică. Să se elaboreze hotărâri precise conforme tuturor Sinoadelor Ecumenice, exprimând clar sfintele dogme.
• 3.      Hotărârile lor să fie ortodoxe, bine-credincioase, conforme cu Sinoadele Ecumenice anterioare. Este celebră axioma Sfântului Maxim: „Credinţa ortodoxă (bine-cinstitoare) ratifică Sinoadele ţinute!" şi iarăşi: „Dreptatea (Ortodoxia) dogmelor judecă Sinoadele!".
• 4.      Toţi Patriarhii şi Arhiereii ortodocşi ai Bisericii Universale primesc cele definite şi rânduite canonic în Sinoadele Ecumenice fie prin prezenţa lor personală, fie prin locţiitorii lor sau, în absenţa lor, chiar prin scrisorile lor.

 

Din cele patru elemente constitutive ale Sinoadelor Ecumenice, Sfântul Nicodim deduce şi definiţia lor:

            „Sinod Ecumenic este cel convocat prin poruncă împărătească, expunând o definiţie dogmatică despre credinţă, care hotărăşte bine-cinstitor (ortodox), corect şi conform Sfintelor Scripturi şi Sinoadelor Ecumenice anterioare, pe care hotărâre a primit-o conglăsuirea tuturor Patriarhilor şi Arhiereilor din Biserica Universală fie prin prezenţa personală, fie prin locţiitori, sau - dacă ei lipsesc - prin scrisorile şi semnăturile lor".

            Acestea au fost despre Sinoadele Ecumenice. O comisie ca aceasta care instrumentează o temă aşa de importantă ca cea a dialogului cu catolicii, nu ar fi trebuit să întrunească măcar câteva din elementele de mai sus pentru a fi considerată în baza lor „veşnică, fără nici o lipsă, infailibilă şi fără păcat", cum susţine Sfântul Nicodim? Puritatea (claritatea) hotărârilor acestor comisii ar fi avut puterea de a înlătura orice suspiciune şi dispută din partea primitorilor.

            Astăzi, Comisia Mixtă nu are nici un element constitutiv din cele de mai sus analog Sinoadelor Ecumenice, pentru că:

1. Pentru o temă aşa de importantă, cum este dialogul cu ereticii papistaşi nu s-a convocat nici măcar o dată totalul episcopilor din lume împreună cu preoţii şi diaconii.
2. Participanţii foarte puţini în Comisia Mixtă este firesc să fie prieteni, în acelaşi gând sau aşteptând vreun folos de la întâistătătorii lor. Ca dovadă, promovarea d-lui Dimitrie Salaha în tronul arhiepiscopal al uniţilor din Elada demonstrează identificarea lui totală cu dispoziţiile catolice de mai sus. Promovarea reuşită a dispoziţiilor catolice în Comisia Mixtă, i-a asigurat bunăvoinţa curţii papale şi avansarea sa într-un scaun „mai înalt" - în concepţia lor.
3. Chiar dacă astăzi nu este posibilă convocarea unui Sinod Ecumenic de către prim-ministru sau preşedintele statului sau de către vreun lider mai înalt al „Europei Unite", poate că ar putea fi convocat de către Patriarhul Ecumenic cu o participare mai largă, dacă este posibil, a tuturor Episcopilor Ortodocşi din lume. Tema nu este una neglijabilă, ci o temă care preocupă Creştinătatea de pretutindeni. Prin urmare, mai întâi inter-eclesiastic, mai întâi în sânul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, trebuie să se pună tema Dialogului, şi apoi în afara graniţelor ei.
4. Discuţiile ar trebui să se refere la tema precisă a relaţiei cu catolicii şi, desigur, aşa numita „mentalité", mentalitatea discuţiilor, ar trebui să fie localizată în climatul şi în predania sinodală, scripturistică şi patristică  -  până acum foarte bogată - a Sfintei noastre Ortodoxii.
5. Conform presupoziţiei constitutive a oricărui Sinod Ecumenic, ori asemănător, care va discuta tema relaţiei noastre cu papistaşii, nu poate fi contestată experienţa Sfinţilor Părinţi anteriori: Grigorie Palama, Marcu Evghenicul, Meletie Pigas, Nicodim Aghioritul, Sfântul Nectarie al Pentapolei, Dositei al Ierusalimului, precum şi hotărârile sinodale anterioare din anii 1848, 1868, 1895.

 

Pe de altă parte, nu este posibil să se treacă sub tăcere în mod vinovat, permanent din partea  noastră, activitatea obraznică şi îndrăzneaţă a uniaţiei, atât în Elada, cât şi în regiunile altor popoare ortodoxe. Este minunată - Slavă Domnului! - opoziţia şi mărturisirea ÎPS Serafim, Mitropolit de Pireu şi a Prea Cuviosului Părinte Arhim. Gheorghe Kapsanis, referitoare la numirea noului arhiepiscop al uniţilor din Elada, d-nul Dimitrie Salaha.

      În mai 2008, IPS Serafim, Mitropolit de Piure, scrie:

„Înscăunarea în centrul Athenei, pe 24 Mai (2008) a D-lui Dimitrie Salaha ca episcop al inexistenţilor Uniaţi din Grecia dă la o parte masca aşa-ziselor legături de prietenie şi a teoriei „Bisericilor surori" şi dezvăluie adevărata faţă, îngrozitoare, a Papismului, care a vătămat de timpuriu adevărul credinţei şi stăruie demonic în insuportabila sa răutate".

Mai general cunoscut este şi protestul ortodocşilor prin întreruperea dialogului din pricina problemei uniaţiei. Nu este vreo coincidenţă sau întâmplare că în anul 2000 la Baltimore dialogul teologic s-a împotmolit. Cu puţin mai înainte, în 1993, la Balamand s-a impus un acord între catolici şi ortodocşi care dădea impresia că erau intenţii bune de ambele părţi pentru cunoaştere reciprocă, apropiere şi promovarea dialogului. Însă consecinţa acţiunii uniaţiei în statele răsăritene a fost întreruperea justificată pentru şase ani a dialogului teologic. După Baltimore, dialogul a reînceput la Belgrad în septembrie 2006, fără însă a fi fost înlăturate sau îndreptate cauzele întreruperii de şase ani menţionate anterior. Ravenna constituie continuarea acestei mentalităţi agresiv-ofensive a Romei şi a defetismului din partea congresiştilor ortodocşi ai Comisiei Mixte de Dialog.

Întotdeauna conştiinţa ortodoxă a celor mai mulţi Episcopi şi păstori ortodocşi a considerat uniaţia nu numai ca pe un inacceptabil Cal Troian al papismului împotriva Ortodoxiei, dar şi ca pe o acţiune din cele mai necinstite şi incorecte, pentru că:

• 1. Prin comportamentul ortodox cu care se afişează clericii uniţi, prin veşmintele ortodoxe, prin stilul ortodox al sfintelor biserici şi prin cultul ortodox îi derutează pe credincioşi, dar, şi mai mult decât pe ei, pe cei necredincioşi şi îi atrag în rătăcirea papistaşă.
• 2.Uniaţia chiar cu acest scop viclean a fost înfiinţată - îndepărtarea ortodocşilor de Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească - şi, de aceea, nu doar înşeală, ci şi oferă apoi „credincioşilor" ei - întemeietori şi rătăciţi - miasma ereziei împreună cu necinstita perfidie.
• 3. Fie în mod conştient şi cu bună ştiinţă, fie în mod inconştient, clericii uniaţi depreciază spaţiul sacru şi duhovnicesc al Sfintei Ortodoxii şi îşi asumă răspunderile pentru batjocura Sfintei Biserici a lui Hristos, „pe care a întemeiat-o prin însuşi sângele Său". Cine îi va izbăvi pe aceştia de un astfel de păcat?
• 4. Poate aceşti clerici ai uniaţiei să nu-şi aibă elucidate criteriile de credinţă creştină, şi, mai mult, să nu fie nici catolici (papistaşi) convinşi, de vreme ce joacă acest dublu rol curios: catolici (papistaşi) cu fapta, dar ortodocşi cu masca. Personalităţi religioase divizate, care manifestă un zel catolic exagerat, însă se dovedesc în cele din urmă prigonitori ai Bisericii lui Hristos. Nu ar fi fost mai cinstiţi şi mai credibili, dacă aveau o faţă curat catolică şi prin câtă credinţă creştină aveau să se fi străduit misionar pentru mântuirea oamenilor?

       Şi am ajuns la Elounta din Creta. La un an după Ravenna s-a întrunit din nou Comisia Mixtă de Dialog dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Membrii comisiei au fost găzduiţi de Sfânta Mitropolie de Petra şi Hersonisos de pe 17 septembrie până pe 4 octombrie 2008.
       Membrii comisiei au colaborat sub co-preşedenţia cardinalului Valter Kasper şi a co-preşedintelui Ioan, Mitropolit de Pergam. Au pregătit, după cum se pare, un text comun referitor la rolul „Episcopului" Romei în comuniunea  (societatea) Bisericilor din primul mileniu.
       Unii membrii ai Bisericii Ortodoxe au cerut să urmărească şedinţele Comisiei Mixte, însă nu li s-a permis intrarea, deoarece comisia s-a întrunit cu uşile închise.
        Se pare c ă după critica dură şi detaliată ce s-a făcut „documentului"  de la Ravenna, comisia de la Elounta s-a ferit de multa publicitate, deoarece speră că în 2009, Cipru va fi mai primitor în faţa constrângerilor catolice. Se speră pozitiv că societatea cipriotă nu este aşa de introvertită  ca maica sa Elada, de altfel este şi timp, şi poate că se va profita şi de conjucturile cipriote pentru a impune uniatizarea (greco-catolicizarea)  în Biserica Ortodoxă a Ciprului şi prin ea în întreaga Ortodoxie.
       Congresiştii Comisiei Mixte au plecat de la Elounta entuziaşti datorită ospitalităţii cretane regale şi a cuvintelor entuziaste ale liderilor religioşi care i-au călăuzit.
       Din păcate, progresul ecumenist continuă şi după Elounta. Conform comunicatului de pe situl oficial al Vaticanului, Patriarhul Ecumenic a participat la Conciliul episcopilor Vaticanului, vorbind înaintea papei şi a episcopilor catolici pe 18 octombrie.  S-a adresat „Sanctităţii Sale" şi „Părinţilor Sinodali", mulţumind pentru „insuflata invitaţie" din partea papei, pe care a caracterizat-o  ca pe „un eveniment istoric", de vreme ce i s-a oferit posibilitatea „să devină părtaş la viaţa Bisericii surori" şi caracterizând Conciliul ca „purtător de speranţă". „Considerăm aceasta", a spus, referindu-se la invitaţie, „ca pe o învederare a lucrării Sfântului Duh care călăuzeşte Bisericile noastre la o mai strânsă şi mai profundă legătură între ele şi un important pas spre reabilitarea deplinei noastre inter-comuniuni". Şi a continuat cu următoarele:  „Împreună cu primatul sinodalitatea constituie coloana vertebrală a conducerii şi organizării Bisericii... Având privilegiul de a mă adresa vouă, speranţele noastre cresc în înţelesul că va veni ziua în care Bisericile noastre vor cădea de acord cu desăvârşire asupra rolului Primatului şi a sinodalităţii în viaţa Bisericii. Şi asupra acestui lucru s-a aplecat zilele acestea Comisia noastră Teologică Mixtă". În omilia Patriarhului Ecumenic urmează obişnuitele „nelinişti" pentru abolirea sărăciei, a rasismului şi desigur a fundamentalismului şi foarte frumoase analize teologice despre icoane şi sfinţi. Din păcate, omilia sa se termină cu invocarea Sfântului Duh, pentru că rosteşte rugăciunea „Împărate ceresc" în întregime în mijlocul para-sinagogii papale. Credem că nu doar teologic şi eclesiologic au fost inacceptabile omilia şi prezenţa Patriarhului Ecumenic la Conciliul papal, ci considerăm şi degradant pentru poziţia sa, să accepte să fie unul din pleiada de conferenţiari catolici. În sfârşit, din comunicatul din 18 octombrie, apare că Patriarhul a asistat şi la Vecernia catolică de sâmbătă care a fost oficiată sub conducerea papei şi în prezenţa membrilor preşedenţiei, a 60 de cardinali, a 170 de arhiepiscopi şi episcopi catolici, a 200 de preoţi şi a multor laici.
       Mentalitatea catolică absolutistă a influienţat de-a lungul vremurilor şi concepţia noastră ortodoxă despre Biserică. Cu diferite prilejuri spiritual-eclesiastice, sărbători, hramuri, co-liturghisiri episcopale, se aud anumite glasuri ale presei cum că Biserica noastră Ortodoxă este episcopo-centrică. Se vehiculează expresii şi poziţii asemănătoare care reduc  îndelungata experienţă şi viaţă sinodală a Bisericii noastre. Din păcate, la un moment dat s-a scris şi în periodicul oficial al Bisericii noastre care se numeşte „Ekklisia", cu aproximativ cinci ani în urmă, că Sfântul Sinod al Bisericii Eladei este infailibil. Nu înfiem astfel tactici papale?
       Totuşi, slavă Dumnezeului celui în Treime, există multe  supape (valvule) de siguranţă în Sfânta noastră Ortodoxie care corectează (îndreaptă) nedesăvârşirile noastre egoiste şi readuc cuvântul, credinţa şi viaţa noastră la adevărata Sinodalitate, care se întemeiază arhetipic (exemplar)  pe viaţa infinit de simplă şi de smerită a Domnului nostru, pe viaţa martirică a Sfinţilor Apostolişi pe viaţa mărturisitoare şi ascetică a pleromei hristonimice a Ortodoxiei noastre, care se sfinţeşte în parohiile ortodoxe şi în sfintele noastre mănăstiri. 

Părintele Gheorghe Kapsanis scrie:

„Apoi, unirea ce se instrumentează, chiar dacă se pregăteşte bine de către Vatican vreme de mai bine de câteva decenii, nu va fi acceptată de mulţi ortodocşi şi va contribui la ruptura Ortodoxiei, pentru că se va face fără a fi rezolvate  esenţial  diferenţele dogmatice, fără ca romano-catolicii să se lepede de dogmele eretice (filioque, primatul, graţia creată etc.), ci prin răstălmăcirea lor într-un mod anodin (fără dureri) pentru Vatican şi acceptabil pentru ortodocşi.

Desigur că societatea noastră secularizată, care se alăptează cu devizele (lozincele) mondializării şi ale New-Age, nu are sensibilitatea dogmatică a ortodocşilor care au dezaprobat odinioară hotărârile Sinodului „unionist" de la Ferrara-Florenţa. Cu toate acestea, există şi astăzi un popor al lui Dumnezeu, rămăşiţa (leimma) profetică a conştiinţelor ortodoxe, care se vor împotrivi oricărei forme de unire, care nu se va realiza întru adevărul Credinţei Ortodoxe. Neliniştea multor ortodocşi vis-a-vis de cele ce s-au întâmplat recent, demonstrează faptul că este activă conştiinţa ortodoxă". 

În interviul pe care l-a dat ziarului „Simerini" din Cipru pe 20 octombrie 2008, Mitropolitul Atanasie de Lemesou mărturiseşte că Vaticanul a transformat Biserica în stat, iar lucrul acesta este o uriaşă rătăcire a catolicilor. În continuare, semnalează că în cadrul Dialogurilor cu cei de alte religii şi cu eterodocşii există şi limitele pe care le impun Sfintele Canoane.  Este inadmisibil să dăm lumii impresia că celelalte confesiuni, celelalte credinţe şi celelalte religii sunt un alt drum care duce la acelaşi capăt, adică la acelaşi Dumnezeu. Acest lucru aduce confuzie şi nu corespunde adevărului. Biserica lui Hristos este Biserica Ortodoxă. 

În ceea ce priveşte textul de la Ravenna mitropolitul de Lemesou nu este de acord. El spune caracteristic: „În nici un caz „Biserica" Romano-Catolică nu va renunţa la primat, ci - după părerea mea, ca şi a multor altora care au studiat chestiunea aceasta - într-un mod foarte subtil  şi suculent (tentant), ne conduce către recunoaşterea primatului. Personal, doresc şi mă rog ca într-o zi toţi oamenii să se unească cu Sfânta Biserică a Hristosului nostru şi să devină membri ai Bisericii. Nu consider că există mai multe Biserici. Pentru mine, aşa cum zilnic rostim la Dumnezeiasca Liturghie şi la Botezul nostru, Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească".

       Rămâne memorabilă peste ani spusa fericitului şi sfântului Stareţ, Părintelui Iustin Popovici, de o uriaşă cultură şi de un uriaş în Hristos discernământ, care spunea că trei sunt marile căderi în istoria neamului omenesc: a lui Adam, a lui Iuda şi a Papei.

Concluzii:

• 1.     Din studiul anterior se vede clar originea catolică a „documetului" de la Ravenna.
• 2.     Din conţinutul „documentului" este evidentă parţialitatea catolică. Ingenios şi într-un mod specific catolic se impune încercarea de a se demonstra asemănarea de conducere în primul mileniu şi în Biserica Ortodoxă şi în cea Papală.
• 3.     Trebuie să ni se facă tuturor înţeleasă certitudinea pe care a demonstrat-o istorico-ştiinţific Sfântul Nectarie, şi nu numai, că Apostolul Petru nu a fost niciodată la Roma (decât atunci când a primit martiriul - n.tr.).
• 4.     Niciodată Biserica cea Unică a lui Hristos din primul mileniu, nici ulterior Biserica Răsăriteană, nu a crezut că un „protos" (primul, cel dintâi) din vârful vreunei piramide ar conduce Biserica lui Hristos. Niciodată înţelesul de „primul" (protos) al patriarhului ecumenic în Răsărit nu a avut aceeaşi semnificaţie, pe cât de istorică, juridico-administrativă şi  revendicativă a fost în Apus poziţia monarhică a papei. Cler şi popor va trebui să fim foarte atenţi ca Sanctitatea Sa, Patriarhul nostru Ecumenic să nu se potrivească secularizant cu poziţia şi mentalitatea corepunzătoare  a Pontifului Roman în lume, în cadrul Noii Ere care pe zi ce trece este mai globalizantă.
• 5.     Şi în cadrul Sinoadelor Locale, dar în principal al celor Ecumenice, nu se distingeau cele trei niveluri ale sinodalităţii: local, eparhial şi universal?! Considerau, după cum se vede indispensabil - chiar de la primul Sinod Ecumenic, ca episcopii locali să aibă împreună cu ei şi preoţi şi diaconi pentru a se legifera şi reprezenta într-un înţeles cât mai larg Biserica Universală, având condiţiile desfăşurării unei mari dezbateri, în chip liber, sub luminarea şi insuflarea Sfântului Duh. Dimpotrivă, papismul a lucrat dur şi sistematic pentru organizarea strictă a celor trei niveluri administrative ale Bisericii - local, eparhial şi universal - pentru a justifica la vârf concentrarea autorităţii în persoana Papei. Deci  vreme de secole s-a urzit acest sistem administrativ concentraţionar.
• 6.     Parohiile şi mănăstirile ortodoxe nu au fost niciodată conduse şi nu au trăit niciodată sub o strictă autoritate administrativă episcopală, arhiepiscopală sau patriarhală. La fel şi Sfintele noastre Mitropolii. Îi respectăm şi îi ascultăm pe Înalt Prea Sfinţiţii noştri Arhipăstori fără să simţim asfixierea din instituţiile administrative obligatorii din lume.
• 7.     Puritatea şi justeţea dogmei treimice în Sfânta noastră Ortodoxie a creat adevărata sinodalitate care nu are nici o legătură cu aşa-zisă Sinodalitate papală, care este consecinţa dogmei catolice despre „filioque". Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, şi ca Dumnezeu desăvârşit şi ca Om desăvârşit, nu Şi-a impus voia Sa nicăieri şi nicodată. S-a răstignit, dar nu a răstignit pe nimeni. Doar Sfânta noastră Ortodoxie s-a condus după sfântă voia Sa.
• 8.     Îngăduiţi-mi să închei săraca mea omilie, întorcându-mă iarăşi la textul bogat şi prealuminos al domnului profesor mărturisitor I. Kornarakis. Citez paragraful cel mai cuprinzător al criticii „documentului": „Împărtăşirea dumnezeiescului har în orice situaţie în Noul Testament nu este înţeleasă ca autoritate, adică dinamică şi constrângere  asupra libertăţii credinciosului. De altfel, autoritatea, ca şi comportament de superioritate sau de siluire a fost condamnată de Domnul! Când cineva absolutizează autoritatea de putere, când pretinde să fie cel mai mare,  primul, unicul sau atotţiitorul lumii, se află în afara harului Sfântului Duh, pentru că harul Sfântului Duh nu trebuie înţeles ca o autoritate ce se manifestă  cu puterea ei superioară! Cine este într-adevăr cel mai mare? „Cel ce voieşte să fie cel mai mare între voi să fie ca cel mai mic şi cel ce stăpâneşte ca cel ce slujeşte... iar Eu în mijlocul vostru sunt ca unul ce slujeşte" (Luca 22, 24, 27). Şi cu siguranţă Petru, la această lecţie a Domnului despre slujirea autorităţii, şi-a însuşit acest cuvânt al Domnului şi şi-a întregit această slujire prin martiriul său!... Şi nu printr-o pretenţie veşnică asupra vreunui primat". Slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, pentru că a aşezat la cârma Bisericii Eladei un bărbat cu o viaţă martirică şi mărturie ortodoxă, dar mai ales cu o sensibilitate sinodală şi în teorie şi în practică.

        Prea Fericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada se distinge - Slavă Domnului - prin cunoscuta şi naturala mentalitate sinodală, ca şi Înalt Prea Sfinţiţii Arhierei Sinodali. Aşteptăm filial împotrivirea sinodală ortodoxă la „documentul" de la Ravenna, pe care Întâlnirea de la Elounta nu l-a comentat negativ. Comisia Mixtă se pregăteşte  foarte asiduu ca în anul 2009, în Cipru, să recunoască implicit primatul papal ca primat diaconal sau ceva asemănător. (Primat însă asupra întregii Biserici).

      Să ne rugăm cu trezvie şi căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfinţiţilor noştri Păstori, aşa încât „documentul" catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară şi exterioară, ca poate - odată - va da Dumnezeu să se clintească  din loc şi imuabilitatea papei.

 

(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos", nr. 1766 din 9 ianuarie 2009, pp. 1 şi 5)

 

 

 

---

[1] Conferinţă ţinută în Sala Societăţii Arheologice (Universităţii 22) pe 24 noiembrie 2008 la împlinirea a 50 de ani de la întemeierea Uniunii Panelenice Ortodoxe.

Articol preluat de pe site-ul: http://www.impantokratoros.gr/5896714D.ro.aspx