8 ianuarie:

Cuviosul Macarie Makris,

Egumenul Mănăstirii „Hristos Pantocratorul” din Constantinopol

        Cuviosul Macarie s-a născut în Tesalonic în jurul anului 1383 şi a fost tuns monah în Mănăstire Vatopedi din Sfântul Munte la vârsta de 18 ani. S-a supus pentru îndrumare duhovnicească unui respectabil stareţ, pe nume Armenopoulos, a stat pe lângă lângă el timp de 10 ani şi a înaintat în ştiinţele umane, dar şi în virtuţile ascetice, aşa încât a ajuns şi la răpiri extatice ale minţii. A alcătuit un cuvânt de laudă spre cinstirea Sfântului Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie), a cărui cuvioasă viaţă, întocmai cu a îngerilor, a încercat s-o imite în toate. Când a adormit părintele său duhovnicesc, Macarie s-a făcut ucenicul unui alt cuvios stareţ, David din Tesalonic. A fost hirotonit preot şi dorea să se dedice vieţii isihaste, însă nu a putut să-şi împlinească dorinţa, pentru că împăratul Manuel al II-lea Paleologul l-a chemat în capitală împreună cu părintele său duhovnicesc (1419), pe care l-a numit duhovnic şi sfetnic al său. Cu toate acestea, împăratul nu a putut să se împotrivească multă vreme dorinţei lor pentru viaţa isihastă. La puţină vreme după întoarcerea lor în Athos, David şi-a încredinţat sufletul său Domnului (1422) şi după insistente presiuni ale împăratului, Macarie a fost nevoit din nou să-şi părăsească liniştea şi rugăciunea neîmprăştiată şi să meargă în Constantinopol. A refuzat să preia egumenia Mănăstirii Studion şi a fost numit egumen la Mănăstirea Pantocrator, care atunci se afla în declin. Necruţându-şi puterile, Macarie a călătorit în Serbia şi în Rusia şi cu sprijinul regelui Ştefan al Serbiei şi al Mitropolitului Fotie al Moscovei (2 iulie), a reuşit să ridice mănăstirea şi să adune obşte.

        A fost numit protosinghel al Patriarhului şi, în acelaşi timp, duhovnic al împăratului. A participat activ şi cu osârdie la consfăturirile dintre elinii ortodocşi şi latinii romano-catolici, însă fără a ceda nimic în ceea ce priveşte Sfintele Dogme ale Ortodoxiei. În anul 1429 a fost trimis la Roma, la papa Martin al V-lea, în fruntea unei delegaţii ce avea ca scop convocarea unui sinod pentru unirea Bisericilor. În ajunul pornirii sale pentru o nouă misiune la Roma, a fost lovit de ciumă şi s-a retras în insula Halki din Propontida, unde şi-a încredinţat sufletul său Domnului (7 ianuarie 1431). În afara vieţilor de sfinţi şi a cuvintelor praznicale, a scris şi tratate dogmatice referitoare la diferenţele dintre ortodocşi şi romano-catolici.

Tradus de monahul Leontie după Sinaxarul părintelui Macarie Simonopetritul