CALEA SPRE SFINŢIRE A SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA[1]

de Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi

             Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos,

             În seara aceasta, în această sinaxă latreutică ni se prilejul să comentăm anumite întâmplări, după cum sunt relatate de Sfântul Filotei Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, care a scris Viaţa acestui mare Părinte al Bisericii noastre Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, să le comparăm cu realitatea contemporană spre problematizare şi să identificăm elementele cele mai importante care au făcut posibilă calea spre sfinţire a lui Palama.

             S-a născut în 1296 în Constantinopol din părinţi binecredincioşi. Tatăl său era senator şi se bucura de o mare preţuire din partea împăratului Andronic al II-lea Paleologul. Părinţii sfântului au avut grijă nu doar  pe ei înşişi să se dedice zilnic discuţiilor cu monahii şi părinţii duhovniceşti, ci şi pe copiii lor  să-i predispună şi să-i călăuzească spre aceasta. Avea obiceiul să viziteze mănăstirile din vasta regiune, să întâlnească monahi isihaşti, să se desfăteze de învăţătura lor şi să primească rugăciunile lor.

            Se întâmplă la fel şi în vremea noastră? Încercăm să formăm cele mai potrivite acorduri duhovniceşti în familie? Educaţia se face în baza întregirii duhovniceşti a copilului sau are ca scop doar o formare seacă care îi va asigura o carieră profesională sau una ştiinţifică? Exista un duhovnic pentru familie? Copiii se spovedesc la duhovnic? Existenţa parintelui duhovnicesc constituie o conditie de baza pentru realizarea si inaintarea in viata noastra duhovniceasca. Sfantul Siluan Atonitul in vremea Tainei Spovedaniei l-a vazut pe duhovnic intr-o slava necreata de negrait, „in chipul lui Hristos“.

Micul Grigorie si-a inceput educatia sa preliminara de la o varsta foarte mica, ceva  asemănător Scolii Primare de azi. Avea insa oarecare dificultati in memorare, de aceea si-a luat un canon sa nu inceapa sa citeasca inainte de a face trei metanii inantea icoanei Maicii Domnului si sa citeasca o rugaciune catre ea. Propunem si noi rugaciunea copiilor nostri care au oarecare dificultati la invatatura sau staruim cu violenta asupra lor?

           Grigorie a dobandit o stralucita educatie filosofica sub indrumarea renumitului pe atunci filosof si marelui logofăt Teodor Metohitis, in asa masura, incat intr-o zi, in timp ce dialoga cu el inaintea imparatului asupra scrierilor lui Aristotel, marele logofăt atat de mult s-a minunat de ideile lui Grigorie, incat adresandu-se imparatului i-a spus cu entuziasm: „Daca insusi Aristotel ar fi fost de fata si l-ar fi auzit pe acesta, peste masura l-ar fi laudat“.

            Sfantul a inceput la varsta de 17 ani sa simta chemarea catre monahism si cu toate ca se afla in Constantinopol si era aproape de imparat, traia in cumpatare si in asceza, intretinandu-se cu monahii care veneau din Sfantul Munte, timp in care a dobandit o legatura duhovniceasca cu Sfantul Teolipt al Philadelphiei, isihast aghiorit, ucenic al Cuviosului Nichifor din Singuratate, ale caror scrieri impodobesc Filocalia Sfintilor Neptici. Sfantul Teolipt a devenit pentru tanarul Grigorie parinte si mistagog in cele dumnezeiesti si l-a initiat desavarsit in sfanta trezvie si în rugaciunea mintii. Astfel, Grigorie se indeletnicea cu rugaciunea mintii inca de pe cand traia in mijlocul zgomotelor lumii. In cele din urma, chemarea sa catre monahism a biruit  in fata laudelor lumii si la varsta de 20 de ani paraseste lumea. Fiind o personalitate energica a influentat si mediul familial, asa incat mama sa si doua surori au devenit calugarite, in timp ce el insusi impreuna cu 2 frati ai sai au plecat spre Sfantul Munte.

           Dar nu cumva se intampla acelasi lucru si astazi? Multi tineri cu studii de invidiat, studii care ar fi putut sa le asigure o cariera profesionala importanta, aud glasul Domnului „Vino dupa Mine!” si ies din lume. Altii, iarasi, se pot afla in perioada studiilor cand Domnul ii cheama, pentru ca nimeni daca nu este de Dumnezeu chemat nu va putea sa raspunda inaltei chemari a monahismului. Este o mare binecuvantare a Maicii Domnului ca in epoca actuala a incertitudinii tuturor, Sfantul Munte se afla intr-o mare inflorire din punctul de vedere al popularii, al duhovniciei, dar si al reînălţării cladirilor lui marete si al conservarii bogatului lui tezaur.

             Care este insa reacţia din partea mediului intim al acestor tineri care sunt atrasi de monahism? Foarte putini parinti si rude le dau binecuvantarea, intelegand aceasta mare chemare a afierosirii monahale, si se simt recunoscatori fata de Dumnezeu, ca au oferit „o jertfa vie” lui Hristos – pe copilul lor. Cei mai multi simt ca a cazut cerul pe ei si i-a zdrobit. Si aceasta este o dovada ca omul contemporan nu cunoaste valoarea si ofranda monahismului. Fericitul parinte Iustin Popovici accentua ca „fiinta Ortodoxiei este monahismul” si, atunci cand vedem renastere in monahism, aceasta prevesteste renastere in intreaga Biserica, in poporul lui Dumnezeu, in trupul lui Hristos. In epoca Sfantului Grigorie idealul pentru un aristocrat al spiritului era sa devina monah. Pentru acesta intalnim multi monahi invatati in acea epoca; dar chiar si imparatii deveneau monahi, precum Ioan al VI-lea Cantacuzino, care a devenit monah primind numele de Ioasaf si s-a dovedit un mare teolog al vremii sale.

Lepadandu-se de lume, Palama a preferat să se supună unui renumit isihast, „faimosului Nicodim, barbat minunat in fapte si contemplatie, după cum îl cunoșteau toți cei ce locuiau în Athos“, si care traia într-o chilie apropiată de Mănăstirea Vatopedi. Și aceasta prin dumnezeiasca Pronie: pentru a ucenici viitorul isihast si vazator al Luminii necreate la cuviosul, experimentatul și distinsul stareț. Acolo a primit schima monahală de la starețul său si a ucenicit langa el 3 ani pana la moartea cuviosului Nicodim.

            In aceasta chilie a manastirii Vatopedi i s-a aratat lui Palama Sfantul Ioan Teologul, trimis de Doamna Nascatoare de Dumnezeu, ca să-l intrebe de ce se roaga neincetat ei cu cuvintele „Lumineaza-mi intunericul! Lumineaza-mi intunericul!”? El, care mai tarziu avea sa devina purtatorul si teologul prin excelenta al Luminii necreate. Sfantul, cu infinita smerenie, a raspuns: „Ce altceva as fi putut sa cer, om patimas si plin de pacate fiind, decat sa fiu miluit si sa fiu luminat, pentru ca sa cunosc si sa indeplinesc voia lui Dumnezeu?“, după care Sfantul Ioan Teologul ii fagaduieste ca Maica Domnului ii va fi ajutatoare si impreuna-luptatoare şi in prezent si in viitor.

            Palama, ca un monah aghiorit, o simtea pe Nascatoarea de Dumnezeu ca pe sprijinul prin excelenta in calea desavarsirii lui in Hristos. Din scrierile sale, dar in principal din Omiliile sale, se arata dragostea sa fierbinte fata de Maica Domnului. O considera ca hranitoare a monahilor, model al vietii isihaste, iar atunci cand scrie Viata Cuviosului Petru Athonitul, aminteste si accentuează fagaduintele ei fata de monahii aghioriti. Este singurul Parinte si scriitor bisericesc care descopera analitic prin istorisirile Evanghelistilor ca Maica Domnului a fost prima care L-a vazut pe Hristos inviat. Aceasta dragoste fata de Maica Domnului, care este evidenta in scrierile lui Palama, constituie o insusire caracteristica a sfintilor. Sfintii nutresc un dor inexplicabil si o dragoste asemănatoare fata de Nascatoarea de Dumnezeu, iar ea le rasplateste pe masura dragostei lor.

             In continuare, s-a inchinoviat in Marea Lavra, și imediat, pentru liniste mai multă, a plecat la Schitul Glossia. Din cauza incursiunilor turce, a plecat din Sfântul Munte și a mers în Tesalonic, unde a primit vrednicia preotiei in urma rugamintii poporului, dar și dupa ce el insusi s-a incredintat ca este voia lui Dumnezeu. Ceva asemanator se intampla si astazi in monahism: nici un monah nu primeste vrednicia preotiei chemat de el insusi, ci parintele lui duhovnicesc va mărturisi ca este vrednic sa primeasca acest dar.

După aceea s-a dus la un schit din Veria, unde a rămas nevoindu-se aspru cu zăvorârea, postul si rugaciunea mintii vreme de cinci ani. Asceza crestina are ca scop curatirea de patimi. Monahul nu devine un ucigas al trupului, ci ucigas al patimilor. Ceea ce caracterizeaza viata ascetica a Sfantului Grigorie Palama, care este ascetica autentica a monahismului ortodox, este intoarcerea spre sine insusi. In Omilii, in Epistole, chiar și in tratatele cu continut dogmatic nu încetează sa accentueze sensul interiorizării pentru dobândirea curațirii in Hristos, a adevaratei vieți duhovnicesti. Despre omul patimas care isi incepe pocainta prin interiorizare, Sfantul spune ca

„atunci când mintea se indeparteaza de orice lucru sensibil este ridicată din furtuna zgomotului ce o inconjoară si îl priveste pe omul lăuntric, si numai ce vede masca inselatoare care a fost mestesugită de înselarea din partea de jos, alearga sa o curateasca prin plans; și cand ridică acest acoperamant fara chip (urât), chiar atunci, pentru ca sufletul nu este imprastiat de feluritele legaturi, isi afla pacea si se apropie de adevarata liniste si ramane in ea insăşi gandindu-se pe ea însăşi, sau mai bine zis prin ea insăşi, atat cat este cu putinta pe Dumnezeu, pentru care exista. Atunci isi depaseste firea si se indumnezeieste prin participare, inaintand mereu catre ce este mai bun“.

           Interiorizarea se constituie din vederea sinelui nostru si pazirea mintii. Mintea omului, care constituie ochiul sufletului, este pururi-miscatoare, si daca este alipita de patimile rautatii, iubirii de placere, lacomiei, urii, se imbolnaveste si se intuneca. Nu poate sa constientizeze asezarea sa launtrica cu adevarat dureroasa, deoarece si-a intunecat partea vazatoare a sufletului, mintea. Mintea omului contemporan s-a intors catre fapturi cu o dispozitie idolatra si luciferica de neretinut. Pentru ca mintea omului „cand nu se afla in contemplarea lui Dumnezeu sau se face demonica sau animalica”. Inconstient cauta auto-indumnezeirea, sa devina dumnezeu nu ca „minte vazatoare de Dumnezeu“, ci ca „minte care vede fapturile, bunurile materiale“.

            Astfel, crestinul daca se nevoieste cu atentie si interiorizare, conlucrand cu harul dumnezeiesc, se curata de patimi si – precum spune Palama: „Cand mintea, alungand toate patimile casnice, a provocat in suflet nepatimirea, si intorcandu-se cu desavarsire nu doar spre ea insasi, ci si spre celelalte puteri ale sufletului“, atunci, „ofera multe dovezi ale frumusetii lui Dumnezeu si trupului cu care este unita, mijlocind intre harul dumnezeiesc si grosimea trupului si daruindu-i puterea de a lucra cele imposibile“. Din aceasta lucrare interioara a mintii „provine obişnuinţa cu chip dumnezeiesc si de negrait in virtute, desavarsita imobilitate sau dificila mobilitate spre rautate, facerile de minuni si puterea de a vedea si de a prevedea si de a vorbi cineva despre toate cate se intampla in locurile indepartate ca si cum acestea ar fi in fata ochilor sai”.

             În 1332, se intoarce in Sfantul Munte si la o priveghere il vede pe staretul de atunci al Marei Lavre, Macarie, imbracat in vesminte arhieresti, fapt care s-a imdeplinit cu adevarat 11 ani mai tarziu, cand a devenit mitropolit al Tesalonicului. Dar si astazi exista monahi inainte-vazatori in Sfantul Munte.

           In 1334, a avut o vedenie, in care i s-a dat harisma cuvantului si a scrierii, dupa şaptesprezece ani de asceza monahala. Ce putem sa spunem despre zilele noastre, in care oricine doreste scrie si editeaza o sumedenie de carti? Pentru crestini nu trebuie sa fie asa. Doar atunci cand i s-a dat de sus harisma, atunci trebuie sa scrie si cu adevarat va folosi. Pentru ca harisma invatatoreasca, ca dar al lui Dumnezeu, urmează că lucreaza in cel care a ajuns la unica luminare, la starea de sălaş al harului, avand cunostinta si experienta din Predania Patristica; in cel care s-a curatat de patimi si se impartaseste in chip unic si sensibil cu harul lui Dumnezeu. Aceasta a reusit-o Grigorie dupa şaptesprezece ani de asceza prin har.

           La 1337, a aflat despre tratatele teologice ale monahului si filosofului Varlaam din Calabria, reprezentant al teologiei apusene secularizate, asa cum aceasta a fost formulata sub influenta neoplatonismului si scolasticii. Din acest moment incepe perioada incertitudinii ei in ceea ce priveste Predania Ortodoxa isihasta. Am spune ca Varlaam s-a facut pricina aratarii Sfântului Grigorie, pentru ca daca n-ar fi existat un motiv, Sfântul nu ar fi scris si ar fi ramas nestiut.

            Pentru apararea şi consolidarea invataturii despre isihasm, Palama a dat o mare importanţă scrierii „Tomosul Aghioritic”. Aici vedem smerenia Sfantului. Îi intreaba pe cei mai batrani, pe cei mai distinsi monahi ai Sfantului Munte daca sunt de acord cu invatatura sa, si, atunci cand primeste raspunsul lor scris, semnand Tomosul, simte o mare bucurie si siguranta in sufletul sau. Mai tarziu, in orice imprejurare, inaintea sinoadelor sau in dialog cu cei ce cugetau impotriva lui, va face trimitere la Tomos ca la un document al adevarului si fidelitatii invataturii sale. Aceasta nu ne aminteste si de Apostolul Pavel care s-a dus la Ierusalim sa-i intrebe pe Apostolii Petru si Iacov despre evanghelizarea neamurilor, nu cumva „in zadar sa alerge“? Aceasta este calea smereniei: „Întreaba-l pe tatal tau si iti va vesti, pe cei mai batani ai tai si iti vor raspunde“. Aceasta cale este urmata si astazi? Sau poate că in orice problema a noastra devenim singurii nostri sfatuitori? Marele Vasile accentueaza ca „omul care se sfatuieste pe sine insusi, isi este propriul razboinic“.

Polemica întâmpinata de invatatura Sfântului Grigorie, ca sa nu se faca cunoscuta sau sa fie rastalmacita si rau famata, nu s-a intamplat cu nici un alt sfant al Bisericii noastre. Au trecut exact 640 de ani de la adormirea sa si nu au incetat clevetirile impotriva sfantului. Si aceasta se intampla deoarece invatatura Sfântului Grigorie Palama constituie chintesenta Ortodoxiei si in consecinta devine tinta tuturor potrivnicilor sai.

            Pana in veacul al 17-lea se scriau tratate care in realitate erau scrieri pline de batjocuri impotriva Sfantului. Si nu este ceva ciudat in viata Bisericii ca un sfant sa fie barfit, fie pentru caracterul său, fie pentru invatatura sa in interpretarea dogmei despre Dumnezeu. Dar principalul instigator al tuturor acestor clevetiri si batjocuri a fost si este chiar diavolul, care  se folosteste ca de nişte unelte de oameni patimasi, iubitori de sine si fara pic de cuviinta. De aceea, si credinciosul nu trebuie sa se sminteasca in astfel de situatii, ci sa se roage in principal pentru cel care a pricinuit sminteala, pentru ca Domnul a vorbit apocaliptic: „Vai, acelui om prin care vine sminteala!”. Astfel de clevetitori impotriva lui Palama au fost si Varlaam, Achidin, Gregoras, Chidonis, care sunt anatematizati in Sinodiconul Ortodoxiei care se citeste in prima Duminica din Postul Mare, a Ortodoxiei. Dar propaganda papalo-catolica nu a razboit doar invatatura Sfantului prin diferitele ei mijloace, ci a incercat sa opreasca si sarbatorirea pomenirii lui. Pururea-pomenitul Arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos observa: „Clerul catolic a reusit sa considere ca dovadă a credintei si afierosirii la papism din partea tradatorilor credintei ortodoxe, delimitarea lor de sarbatoarea Sfântului Grigorie Palama“.

            In secolul nostru, cercetatorii contemporani ai lui Palama in occident, care sunt recunoscuti si de catre teologii nostri ca niste cercetatori importanti, il critica pe Palama ca diteist, ca neoplatonist si iconomah. Dar si teologii nostri academici, care acum nu se mai afla in viata, nu au dat nici un imbold studentilor lor sa studieze scrierile lui Palama, ci mai mult decât atât, le-au marginalizat si de mult ori le-au considerat facaturi cu aparenta intelectualistă sau sentimentalista. Din contra, in zilele noastre se observa o aplecare intensa asupra teologiei palamite in spatiul pur universitar, si o dovada a acestui lucru este si convocarea acestui congres.

             Cercetatorii autentici ai scrierilor lui Palama si purtatori ai predaniei isihaste au fost cuviosii ce au stralucit sub turcocratie: David din Evvia, Cuviosul Mucenic Iacov Aghioritul, Maxim Vatopedinul, Cosma Etolianul, Colivazii cu Sfântul Nicodim Aghioritul in frunte, Acachie Cavsocalivitul, la care au ucenicit trei noi mucenici, Macarie Notaras, care si el a aratat trei noi mucenici si atatia altii. Noii mucenici, si in principal cei care mai intai apostaziaseră, de obicei mergeau in Sfantul Munte ca sa se spovedeasca, sa traiasca in pocainta, sa se lege de un parinte duhovnicesc care sa-i invete rugaciunea mintii, viata ascetica pentru curatirea inimii, ca sa ajunga la luminare si la salasluirea în ei a harului dumnezeiesc, cand ar fi putut deja, fara pericolul lepadarii, sa marturiseasca si sa primeasca mucenicia pentru Hristos, cand li s-ar fi dat prilejul.

             În 1347, Palama a fost ales mitropolit al Tesalonicului dupa multe rugaminti ale imparatului Ioan al VI-lea Cantacuzino si ale Patriarhului Isidor. Se mentioneaza in viata sa ca sfantul nu si-a dorit aceasta, nu a fost de sine chemat, ci de-Dumnezeu-chemat si de-popor-ales. Viata duhovniceasca trebuie sa mearga inaintea treptelor preotiei. Sfântul Grigorie fiind desavarsit, indumnezeit, „a fost asezat in sfestnic” ca sa calauzeasca fara ratacire si prin exemplul vietii lui si pe altii, turma sa, pe calea indumnezeirii si a sfintirii.

           Însa in scaunul sau s-a dus abia dupa trei ani, pentru ca in Tesalonic era inca diviziune, certuri interne si tulburari din cauza situatiei politice instabile a cetatii; iar Sfantul le primea pe toate cu smerenie. Nu a cerut drepturi si nu s-a luptat ca sa-si ia locul in tronul arhieresc; pe toate le lăsa in purtarea de grija a lui Dumnezeu. In ziua intrarii lui in cetate a rostit o rugaciune emotionanta, iar dupa trei zile o Omilie foarte importanta „Despre pacea intreolalta“. In lucrarea sa pastorala este cuprinsa si indrumarea turmei sale catre pocainta sincera si participarea la dumnezeistile Taine. Era facator de pace si primea pe oricine avea vreo nevoie la orice ora, infrunta ereziile cu autoritatea lui teologica, stigmatiza neindurarea si nedreptatea sociala, ii chema pe preoti la Sinaxe si le talcuia inaltele lor indatoriri preotesti. Insa lucrul cel mai important poate a fost ca a ramas intotdeauna isihast in mijlocul zgomotelor din lume, a incercarilor lui, a intemnitarilor si ca pastra neintrerupta negraita lui unire cu Dumnezeu.

             Era „Pastorul cel bun”, care se jertfea pentru mantuirea turmei sale, model pentru pastorii actuali ai Bisericii, iar poporul il iubea foarte mult, simtea si se desfata in dragostea lui parinteasca. Aceasta dragoste nepartinitoare a fost pricina ca sfantul sa lucreze minuni inca din viata. Harisma tamaduirilor se naste din dragostea aceluia care se jertfeste pe el insusi ca sa traiasca aproapele. In epoca noastra, multi invata din amvonul Bisericii, si bine fac, dar poporul lui Dumnezeu vrea sa vada si sa comunice cu parintii duhovnicesti, cu adevaratii pastori.

             Palama a adormit in noiembrie 1359 (…). Insa Sfantul nu si-a parasit turma sa. Sfântul Filotei Kokkinos, in Cuvantul sau de lauda pentru Palama, aduna 15 minuni ale Sfantului care au avut loc cu putin timp dupa adormirea sa. Astfel se arata universalitatea unui sfant care imbratiseaza cu dragostea sa intreaga lume si se intereseaza de ea chiar si dupa moartea lui. Si acest lucru nu se intampla si astazi cu sfintii nostri contemporani, Parintele Iacov, Parintele Porfirie, care alearga, am zice, in toate marginile pamantului ca sa mangaie, sa tamaduiasca, sa savarseasca minuni?

           Am incercat sa semnalam in aceasta concisă omilie a noastra urmatoarele puncte: Sfantul din varsta sa prunceasca a avut o viata duhovniceasca, a imbratisat cu dragoste monahismul si a trait pana la sfarsitul vietii lui ca monah cu un cuget autentic isihast si patristic, a fost un slujitor inflacarat al Nascatoarei de Dumnezeu, a devenit exemplu de pastor, a rabdat cu smerenie si credinta in pronia lui Dumnezeu nedreptele barfiri si judecati, pe cand invatatura lui a fost incorporata in invatatura Bisericii Ortodoxe ca o autentica si neratacitoare cale a cunoasterii lui Dumnezeu si a indumnezeirii omului, cu toata polemica pe care a suportat-o si din partea anti-isihastilor si latino-cugetatorilor ulteriori.

            In seara aceasta in care praznium pomenirea sa, in cadrul lucrarilor Congresului, dorim ca fiecare dintre noi sa il cinsteasca sincer pe luminatorul Ortodoxiei, pe dascalul si sprijinul Bisericii, pe propovaduitorul harului, pe podoaba monahilor, pe teologul apologet, pe Sfantul Grigorie Palama facatorul de minuni, cu incercarea noastra de a-l imita. Clerul, avandu-l ca exemplu de monah si de pastor, iar poporul urmandu-i si implinindu-i invatatura care are ca scop principal trairea harului dumnezeiesc. Astfel se va adeveri cuvantul Sfântului Ioan Gura de Aur: „Cinstea Sfantului, imitarea Sfantului” ( „Cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinţi este imitarea lor“).

(Tradus din greceşte de Leontie monahul după „O Osios Grigorios“, ediţia anuală a Sfintei Mănăstiri Grigoriu din Sfântul Munte Athos, perioada a doua, anul 2003, nr.28, pp. 5-18)

---

[1] Omilie la Privegherea din 5 noiembrie 1999 în cadrul Congresului dedicat Sfântului Grigorie Palama din Lemesos (Cipru).


Articol preluat cu acordul autorului de pe site-ul: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/03/14/calea-spre-sfintire-a-sfantului-grigorie-palama/