PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS: ARHIEREI DIN MAKEDONIA (ELADA) ÎI TERORIZEAZĂ PE PREOŢI ŞI ÎI CALOMNIAZĂ PE LUPTĂTORII PENTRU ORTODOXIE

PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS:

ARHIEREI DIN MAKEDONIA (ELADA)

 ÎI TERORIZEAZĂ PE PREOŢI

ŞI ÎI CALOMNIAZĂ PE LUPTĂTORII PENTRU ORTODOXIE

          1. Filocatolicii nu se neliniştesc. Planul se aplică.

          Toţi aceia care au planificat şi aplică subjugarea ortodocşilor faţă de papa aveau până acum toate motivele să fie mulţumiţi, pentru că vedeau că, în ciuda existenţei anumitor reacţii, planul înainta şi sperau că la o nouă Ferrara-Florenţa vor reuşi acceptarea şi semnarea unui nou „horos” (hotărâre) unionist, a unei noi uniaţii.

          Comparativ cu vechiul sinod de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), acum condiţiile sunt mai prielnice. Multă lume necatehizată şi neinformată în temele credinţei a fost narcotizată de agapologhia ipocrită şi mincinoasă, care se potriveşte spiritului globalizării şi ştergerii diferenţelor şi particularităţilor. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale şi exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale şi ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinţei cu referire la erezii şi la eretici, în mod deosebit la erezia papismului şi la panerezia ecumenismului. Prin urmare, nu există teama dezaprobării şi reacţiei poporului la cele uneltite, cum s-a întâmplat la vechea Ferrara-Florenţa, pentru că acum poporul ignoră cele ale credinţei şi a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism (ἀγαπισμοῦ) new-age-ist şi împotriva Iubirii împletite cu Adevărul, împotriva adevăratei iubiri, care nu ascunde înşelarea şi minciuna, ci le denunţă, pentru a-i păzi mai dinainte pe credincioşi.

          Conducerea bisericească şi teologică a suferit o eroziune şi o alienare - desigur cu lăudabile excepţii - sau, precum zice un respectabil stareţ şi egumen, sunt partizanii unei noi erezii, ai ereziei liniştirii (ἐφησυχασμοῦ = relaxării). Nu vor să-şi piardă liniştea şi să se tulbure. Petrec bine în festivităţi şi hramuri, şi cu famenii lor fii duhovniceşti, ce îi înconjoară şi îi urmează. Credinţa se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă şi cei mai mulţi tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este  - după marele sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul şi teologia scolastică papistaşă - al treilea tip de ateism. Primul este negarea existenţei lui Dumnezeu, al doilea este erezia, care desfigurează adevărul despre Dumnezeu, iar al treilea liniştirea (ἐφησυχασμός = relaxare), tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism.

          Toate încercările de reacţie şi de împotrivire, ce s-au înregistrat până în anul trecut prin scrierea de articole şi studii, prin texte apologetice semnate de clerici şi monahi, nu au neliniştit serios cercurile filocatolice şi ecumeniste. Le-au neutralizat cu argumentul că provin din partea unei mici grupări zelotiste, pe care i-au încoronat şi cu epitete ornante pe măsură şi cu asigurarea că vremurile s-au schimbat, iar lumea nu este interesată de credinţă. Desigur, desele vizite ale patriarhului ecumenic în diferite oraşe, în care lumea a preţuit şi preţuieşte aşezământul, istoria, vechea lumină a renumitei Cetăţi (a Constantinopolului), iar nu deschiderile filocatolice şi ecumeniste, pe care de altfel le ignoră, au trimis şi trimit un mesaj greşit că lumea l-ar urma pe patriarh şi ar fi de acord cu cele pe care le face. Să strige prea micii zelotişti! Cine îi aude? Desigur, ar fi dorit, precum s-a văzut din textul patriarhal, să purcedem la dizidenţă şi întreruperea pomenirii, ca din momentul acesta să ne pedepsească oficial şi să ne diminueze influenţa, catalogându-ne drept neascultători şi schismatici. Fără ca lucrul acesta să fie exclus pe viitor, de vreme ce, conform Sfintelor Canoane, schisma o provoacă cei ce propovăduiesc erezia şi nu cei ce o stigmatizează, care sunt vrednici de laudă şi de onoruri, în prezent am ales să informăm clerul şi poporul, pentru a-i ajuta şi pe alţii să înţeleagă ce se întâmplă, să se neliniştească, să se trezească. Nu se cuvine să ne interesăm şi de ceilalţi, şi – desigur, mai ales atunci când este primejduită mântuirea lor prin impunerea ereziei şi a rătăcirii?

          2. Se schimbă imaginea. Ameninţări şi calomnii.

          Aceasta s-a întâmplat în prima fază prin alcătuirea şi punerea în circulaţie a cunoscutei de acum „Mărturisiri de Credinţă împotriva ecumenismului”, care s-a bucurat de o primire pozitivă. Au semnat-o destui episcopi, sute de clerici şi monahi şi mii din popor, de toate vârstele şi de toate categoriile sociale şi profesiile. Susţinerea propagandistică referitoare la o mică grupare de zeloţi izolaţi se prăbuşeşte. Episcopi renumiţi printr-o înaltă teologie şi chiar altă pregătire şi printr-o morală ireproşabilă se află în fruntea catalogului semnatarilor. Respectabilii Egumeni aghioriţi şi ai mănăstirilor din afara Sfântului Munte, stareţi merituoşi, ieromonahi şi monahi, clerici şi monahi curajoşi şi viteji şi mii din credinciosul popor ortodox. Tot ce are mai ales Biserica s-a ridicat pe meterezele luptei împotriva căderii castrului Ortodoxiei.

          Scenariul s-a schimbat şi va urma să se schimbe prin trezirea continuă a cât mai multor credincioşi. Strângerea de semnături continuă. Lucrurile se complică pentru cei care considerau calea unionistă, fără pocăinţă şi fără proclamarea rătăcirii din partea papei, ca o promenadă uşoară, ca pe o nouă uniaţie, adică a ne uni păstrându-ne fiecare cele ale lui, prin unitatea în diversitate cum proclamă ingenios şi înşelător.

          Văzând această schimbare a scenariului în dauna lor şi pentru Ortodoxie, că de acum nu pot să fie siguri asupra rezultatului, că, precum zice Sfântul Ioan Gură-de-Aur într-un caz similar, înseşi oile devin străjeri ai turmei, când arhipăstorii şi păstorii nu priveghează, au început să se enerveze, să se simtă deranjaţi, să se tulbure şi să ameninţe. Patriarhul ecumenic de două ori a săgetat ameninţări împotriva celor ce au redactat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” acţionând şi intervenind desigur dincolo de limite în hotarele altei jurisdicţii bisericeşti, a Bisericii Autocefale a Eladei. Putea să-şi exercite jurisdicţia doar în Sfântul Munte şi în toate regiunile elene ce aparţin jurisdicţiei lui. Pe 29 august din Cetate a ameninţat în predica sa din biserica Sfântului Ioan Înainte-mergătorul, că vom primi răspunsul corespunzător, fără să se gândească prin asociere că în mod asemănător a cerut şi el „capetele pe tipsie” ale curajoşilor luptători şi mărturisitori. Răspunsul nu a fost părintesc, iubitor, ca faţă de eretici, ci pedepsitor şi răzbunător. A cerut printr-o scrisoare adresată arhiepiscopului Atenelor şi a toată Elada, kir Ieronim, să se ia măsuri urgente de către Întrunirea Ierarhiei din octombrie împotriva celor care au alcătuit „Mărturisirea de Credinţă”. Actul patriarhal a funcţionat ca un bumerang. S-a întors împotriva celui ce l-a trimis, nu doar pentru că un ierarh curajos a demonstrat că patriarhul a deformat şi falsificat textul „Mărturisirii...”, ci şi pentru că actul patriarhal s-a transformat într-un paşaport, o punte, pentru a trece - în sfârşit, spre dezbaterile Ierarhiei tema ecumenismului şi a dialogului teologic cu papa. Şi, în plus, Ierarhia esenţialmente a rămas surdă şi nu a răspuns la cererea patriarhului de a lua măsuri împotriva noastră.

          Din nefericire, ameninţările continuă în alt mod. Unii arhierei au preluat ştafeta, arhierei care, se pare, cedează uşor la propuneri şi constrângeri. Doi din ei aplică un plan de terorizare a preoţilor lor, pentru a nu îndrăzni să purceadă la Rezistenţa ortodoxă împotriva ecumenismului. În acelaşi timp, defăimează şi clevetesc pe cel ce scrie rândurile de faţă cu nerozii şi fabulaţii, creaţii ale imaginaţiei lor sau ale informatorilor cu care se aseamănă. La sinaxele preoţeşti pe care le-a organizat unul din ei, imediat după întrunirea Ierarhiei în octombrie, iar celălalt în ianuarie (2010), s-au întors cu mânie împotriva „Mărturisirii...” şi au depreciat-o. Al doilea a interzis clericilor, sub ameninţarea izgonirii lor din mitropolie, să facă orice discuţie fie pro, fie contra ecumenismului şi a papei. Şi nu doar că nu a luat măsuri, dar se mândreşte şi-l laudă pe egumenul unei istorice sfinte mănăstiri din eparhia lui, care revigorând metode papale evmedievale  – aceasta este morala filocatolicilor – a ars în faţa ochilor înmărmuriţi ai credincioşilor cărţi care conţineau „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Fapta sa ne aminteşte de arderea a 26 de sfinţi mucenici din Sfânta Mănăstire Zografu de către latinocugetătorii patriarhului Ioan Vekkos (1275). Să judece oamenii cine sunt fanaticii şi cât de mare e slăbiciunea minciunii în faţa Adevărului.

          Încercând arhiereii cu pricina să clatine şi încrederea clericilor, respectul şi dragostea lor faţă de persoana celui ce scrie, au formulat clevetiri cu desăvârşire neîntemeiate, unica armă a oamenilor laşi şi a bărbăţiei şi onestităţii lor îndoielnice. Când nu ai argumente, împroşti cu noroi şi aduci acuzaţii murdare, şi desigur în absenţa celui calomniat. Noi, respectând demnitatea arhierească a Preasfintei Preoţii, şi nu persoanele lor care nu merită să le respecţi, ne ferim în prezent să publicăm numele lor şi să combatem clevetirile lor false şi neîntemeiate. Ne bucurăm, pentru că Domnul ne învredniceşte să fim huliţi şi să fim clevetiţi pentru Adevăr şi Ortodoxie. Am purces doar la aducerea la cunoştinţă a acestor ameninţări şi calomnii, în primul rând pentru a-i încuraja pe nevoitorii luptători să nu se teamă de aceşti episcopi  nevrednici, care nici de Dumnezeu nu se tem, nici de oameni nu se ruşinează, pentru a ne păzi anticipativ de toţi aceia care întâmplător (poate) vor crede clevetirile şi smintelile. Încă şi pentru a informa pe abuzatorii demnităţii arhiereşti, care tiranizează despotic şi lumesc pe clerici şi turma, că şi ei sunt oi ai arhipăstorului Hristos, Care va proteja Biserica Lui de lupii papismului şi ai ecumenismului şi de păstorii năimiţi, care îşi părăsesc oile şi nu se jertfesc pentru ele, pentru că se interesează doar de traiul bun, doar de laptele şi lâna lor (Ioan 10, 1-15).

(tradus din elină: monahul Leontie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 19/2/2010)