Cipru – prigoanele
pe care le-au suferit ortodocşii de la romano-catolici
Activitatea „bisericii” papale şi a latinilor în Cipru (1192 – 1570)
În 1192 a pus piciorul în Cipru insensibila şi întunecata tagmă papală a naiţilor. Aceştia, de Paştele aceluiaşi an, au ucis în biserica ortodoxă a Maicii Domnului din Levkosia femeile, copiii şi bătrânii care au alergat acolo ca să-şi salveze vieţile de… spada lor.
Şi dacă naiţii au plecat curând, succesorii lor însă, luzinianii franco-latini au rămas 300 de ani prigonind cu mare cruzime Biserica Ortodoxă a Ciprului.
În zilele lor, Cipru a fost inundat de monahi de toate ordinele catolice. Catolicii au desfiinţat cele 14 (15) jurisdicţii episcopale ortodoxe ale Ciprului şi, restrângându-le la 4, le-au pus sub jurisdicţia „episcopilor” latini (romano-catolici), izgonind reşedinţele episcopilor ortodocşi la sate.
În 1260, papa Alexandru a interzis alegerea unui nou Arhiepiscop al Ciprului.
Supunerea ortodocşilor faţă de papa era şi ecleziastică, şi economică. Episcopii ortodocşi trebuiau să depună jurământ de credinţă faţă de papă. Alegerea preoţilor ortodocşi trebuia să aibă acordul catolicilor.
Un exemplu grăitor al prigoanelor pe care le-au suferit ortodocşii de la catolici este mucenicia celor 13 monahi ortodocşi din Kadara în 1231. Deoarece au refuzat să se supună papei, au fost aruncaţi în temniţă timp de trei ani. Atât de groaznică a fost viaţa lor acolo, încât unul a murit în temniţă. Trupul său a fost luat de catolici, care l-au târât inuman pe drumurile Levkosiei, şi apoi l-au ars.
Celorlalţi 12, după ce i-au legat de picioare, au dat drumul unor cai şi mulari să-i târască pe drumurile Levkosiei şi pe pietrişul din albia rîului Pedieos, până când trupurile lor au fost sfâşiate. Apoi, au ars trupurile sfâşiate în piaţa Levkosiei, iar oasele lor le-au amestecat cu oase de animale, ca să nu le ia ortodocşii!
O prigoană aprigă împotriva ortodocşilor au dezlănţuit şi urmaşii luzinianilor, genovezii şi veneţienii. Înflăcăratul monah studit, Ioan Vrienios, care a vizitat Ciprul în anul 1405 din partea Patriarhiei Ecumenice, întorcându-se în Constantinopol, zugrăvea în cele mai negre culori calvarul ortodocşilor elino-ciprioţi care trăiau sub jugul franco-latinilor (romano-catolici). „În mod normal” ortodocşii ar fi trebuit să fi dispărut de pe insula Apostolului Barnaba. Cu toate acestea ei şi-au păstrat şi naţionalismul şi limba şi Ortodoxia. Călătorul englez Goludovici, de religie catolică, scria: „Ciprioţii se disting prin a fi cei mai inflexibili şi încăpăţânaţi dintre toţi elinii în ceea ce priveşte credinţa şi naţionalismul lor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu